Bun. Ce-am aflat după prima zi de la prezentarea documentelor Wikileaks atribuite Ambasadei SUA din România? În primul rând că Bucureștiul e legat de Washington prin cablu submarin. Altfel nu se justifică folosirea obsesivă a termenului ”cablogramă” (am căutat și în DEX-ul tipărit, ediția 1996, și în cel online, și singura definiție care apare la ”cablogramă” e ”comunicare (telegramă) transmisă prin cablu submarin”).
Dincolo de terminologie, după prima zi de Wikileaks, asistăm însă la un fenomen extrem de interesant: transformarea bârfei în adevăr. Ceea ce a fost prezentat, comentat și analizat de presa autohtonă în ultimii ani (de la oligarhii și baronii României, achiziționarea de avioane F16, negocierile dintre PSD și PD legate de căderea Guvernului Tăriceanu și până la relațiile lui Traian Băsescu cu Elena Udrea și consumul de alcool al președintelui) devine credibil. Dar nu pentru că aceste lucruri au fost prezentate de către presa autohtonă, ci pentru că articolele în cauză au făcut subiectul de analiză a corpului diplomatic american, iar analiza în discuție s-a întors în presa autohtonă prin intermediul Wikileaks. Nu informațiile în sine sunt credibile în acest caz, ci aura creată de traseul lor (Ambasada SUA și Wikileaks) căruia i s-a atribuit eticheta (calificativul) ”confidențial”.
În acest sens e extrem de sugestiv modul în care cei de la ”România Liberă” au prezentat subiectul. Fiecare articol referitor la ”dezvăluirile Wikileaks” a fost prezentat cu specificarea în titlu a ”sursei”: ”Telegrame Ambasada SUA” sau ”Ambasada SUA”. Fără a fi o minciună (informațiile au fost cuprinse în telegramele diplomaților americani), specificația în cauză este direct manipulatorie. Pentru că, în mod real, nu diplomații americani sunt sursa acelor informații!
Efectul e extrem de pervers, pentru că nu lasă loc de nuanțe. Ori accepți că TOATE infor