Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Severinenii învață greu colectarea selectivă a deșeurilor

Publicat in Adevarul, luni 28 martie 2011 ·

Cu 3000 de conteinere de colectare selectivă în oraș, oamenii continuă să arunce gunoiul „la grămadă”, fără să țină cont de reguli.

Implementat încă de la începutul anului 2010, sistemul de colectare selectivă nu îi atrage nici acum pe severineni.

Doar instituțiile publice, obligate de lege și agenții economici, care economisesc bani în acest fel, colectează selectiv resturile.

În cazul firmelor, prețul pentru un metru cub de gunoi este de 90 de lei, în timp ce aceeași cantitate de deșeuri colectate selectiv scade la 30 de lei. În ceea ce privește personele fizice, lucrurile nu arată de loc bine, cu toate că Severinul beneficiază de un număr semnificativ de euroconteinere.

În total există 12.000 de recipiente de colectare, dintre care 2800 sunt euroconteinere destinate colectării selective, ridicate periodic de firma de salubritate, cu trei autocompactoare.

„Degeaba există conteinere, dacă oamenii nu înțeleg sistemul și nu s-au obișnuit cu această metodă de colectare. În majoritatea cazurilor găsim gunoiul amestecat, nu se ține cont de nimic”, susține Mirel Damian, șeful firmei de salubritate a orașului.

Nici cu reciclarea hârtiei lucrurile nu stau mai bine. Cantitățile de maculatură strânse de colectori sunt aproape insgnifiante și în continuă scădere.

Aceeași reticență a populației este simțită și la nivelul Agenției pentru Protecția Mediului Mehedinți. Agenții instituției derulează periodic programe de informare și educare a populației, însă fără efect până acum.

„Desfășurăm diverse activități de ecologizare și de educare a copiilor, de la grădinițe și până la cei din liceele și colegiile din județ, copii care transmit informațiile părintilor sau prietenilor”, ne-a spus, Agenția pentru Protecția Mediului Mehedinți.

În momentul de față, peste 7000 de locuitori din Severin au posibilitatea să colecteze selectiv

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 51 minute
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Doi morţi şi numeroşi răniţi în urma unui atac rusesc asupra unui centru comercial din Ucraina / 230 de civili au fost uciși numai în iunie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 27 rănite în urma unui atac aerian rus asupra unui centru comercial şi a unei pieţe din oraşul Dobropillia, din regiunea Doneţk, în estul Ucrainei, relat

Cutremur cu magnitudinea 7,3 în zona peninsulei Alaska, alertă de tsunami / Zona de avertizare se termina puţin înainte de Anchorage (SUA)

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un puternic cutremur cu magnitudinea 7,3 s-a produs miercuri în largul coastelor peninsulei Alaska, autorităţile activând alerta de tsunami, potrivit United States Geological Survey (USGS) – relateaz

Departamentul de Justiție o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

Mediafax acum 57 minute
Nu a fost dată nicio motivare specifică pentru concedierea ei, potrivit unor surse familiarizate cu situația citate de AP. Maurene Comey era o avocată veterană în Districtul Sudic al New Yorkului, considerat cel mai elitist dintre birourile de urmăr

Horoscop pentru joi, 17 iulie 2025. Ziua este favorabilă dialogurilor cu prietenii pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 31 minute
Berbec Beneficiezi de multa energie astazi. Ai chef de vorba, te implici in mai multe treburi deodata, iar ceilalti sunt fascinati de viteza cu care abordezi totul. Calmeaza-te, selecteaza-ti prioritatile si ocupa-te doar de treburile tale. Emotivit

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 8 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

VIDEO Flăcări uriașe au mistuit scena principală a cunoscutului festival de muzică Tomorrowland

HotNews acum o ora
Un incendiu a distrus complet miercuri scena principală a festivalului Tomorrowland, în apropiere de Antwerp în Belgia, în ajunul acestui evenimentul anual care urmează să atragă fani ai muzicii electronice din întreaga lume, au precizat pompierii,

Ce spune ministrul Apărării despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu

Mediafax acum 10 ore
Moşteanu a fost chestionat, miercuri seara, la Antena 3 CNN, care este opinia sa despre serviciul militar obligatoriu, în contextul în care mai multe state membre NATO din Europa se gândesc serios la reintroducerea acestuia. „Eu cred că nu. Dacă mă

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 9 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 11 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Vremea

București
acum

22°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

21°
joi

18°/27°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

23°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°