Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: VIDEO/ Rudele lui Bercea au mers la Parchet să îşi recupereze aurul. "Mascaţii ne-au luat salbele şi ne-au distrus locuinţele"

Publicat in Adevarul, luni 28 martie 2011 ·

Familia interlopului spune că mascaţii au ridicat la percheziţii un kilogram de aur. Sora şi nepoatele mondialului acuză că oamenii legii le-au smuls salbele de la gât şi le-au spart uşile şi geamurile de la case.

Agitaţie mare în această dimineaţă în faţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. Fraţii, mama, dar şi nepoatele lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, s-au strâns în faţa instituţiei, cerând să li se recupereze aurul care le-a fost ridicat, joi, în urma percheziţiilor făcute la Drăgăneşti Olt. “Mascaţii au intrat peste noi în casă şi ne-au luat aurul. Ne-au smuls salbele de la gât şi cerceii. Fata mea era în casă cu mama, care e bolnavă şi pe care o îngrijeşte, iar mascaţii s-au repezit la fată şi i-au luat salba de la gât. Uitaţi, i-au rămas urme. Să ne dea aurul înapoi, că e cumpărat de noi pe bani cinstiţi. Am muncit pentru el şapte-opt ani prin străinătate, iar acum ni-l luară poliţiştii. Nu plecăm de aici până nu ne dau aurul înapoi!”, a strigat Lucreţia Anghel, sora lui Bercea. Rudele interlopului spun că oamenii legii le-au luat un kilogram de aur.

Femeile arată că au rămas până şi fără cercei

“Ne-au spart uşile şi geamurile”

Familia interlopului acuză că poliţiştii şi mascaţii le-au distrus locuinţele în momentul în care au descins în acestea. “Au dat buzna peste noi în case, au speriat copiii mici, ne-au spart uşile, geamurile, mobila! Acum să ni le plătească! Puteau să aştepte să le deschidem, nu să intre aşa. Ne-au dat toate lucrurile peste cap, hainele, tot”, susţin rudele lui Bercea.

Poliţiştii spun că nu au distrus nimic şi că acuzaţiile care li se aduc sunt false. “Poliţiştii au acţionat conform regulamentului, fără a face abuzuri şi distrugeri”, a declarat comisarul Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt.

14 dintre imobilele clanului Bercea din loca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum 43 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 4 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 31 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 6 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

BusinessMagazin acum 19 minute
O femeie de 49 de ani a murit, joi, în timpul vijeliei puternice din judeţul Ilfov, anunţă ISU Bucureşti - Ilfov. Acoperişul unei clădiri din Otopeni a căzut peste altă clădire în care se afla o persoana, care a fost lovită de elementele căzute.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 3 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/22°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

17°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°