Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spune FMI despre România. Noul acord

Publicat in Cotidianul, marți 29 martie 2011 ·

Conducerea Fondului Monetar Internaţional tocmai a aprobat vineri un nou acord pentru România. Este vorba despre un acord de tip "precaut", adică România va accesa bani doar dacă va avea nevoie urgentă, şi, fără derogări suplimentare, banii nu se pot duce direct pentru finanţarea deficitului bugetar. Adică banii pot lua doar destinaţia rezervelor valutare gestionate de BNR.

Concret, este vorba despre un acord care intră in vigoare joi, 31 martie 2011, şi are o durată de 24 de luni. Vorbim despre o sumă de 3,09 miliarde Drepturi Speciale de Tragere (circa 3,5 miliarde de euro). Acordul este pus în legătură cu un altul de tip instituţional, încheiat cu Comisia Europeană, în valoare de 1,4 miliarde euro. La cele 4,9 miliarde de euro se mai adaugă un împrumut de 400 de milioane de euro de la Banca Mondială. Prin urmare, al doilea acord de tip multi-instituţional valorează 5,3 miliarde de EURO, bani pe care România poate să îi acceseze în urmăoarele 24 de luni, dacă apar turbulente semnificative pe pieţele internaţionale ce pot atrage o criză a balanţei de plăţi. În plus, România a informat FMI că ultima tranşă din acordul cu FMI aprobat in 4 Mai 2009 (tot acordul valora 12,95 miliarde de EURO), aşadar ultima tranşă în valoare de circa 1 miliard de EURO, doreşte să o trateze de tipul "precaut". Adică o va atrage doar daca va fi nevoie.

Ce spune FMI despre România

"Economia s-a stabilizat şi creşterea reîncepe. Noul program se concentrează pe construirea pe baza realizărilor de până acum, cu consolidare fiscală suplimentară şi reforme structurale care să impulsioneze creşterea şi să îmbunătăţească participarea sectorului privat în economie".

"Ajustările fiscale planificate de guvern trebuie să ajute să reducă deficitul până la 3% din PIB în anul 2012". Stop.

Eu înţeleg faptul că în acest moment FMI este cel mai important creditor instituţional

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 13 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 6 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 11 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 5 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 10 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 12 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 12 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 10 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°