Patronii sălăjeni sunt invitaţi să participe la Bursa Locurilor de Muncă. Evenimentul va avea loc în 15 aprilie, dată până la care angajatorii pot comunica locurile de muncă vacante.
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează bursa generală a locurilor de muncă la nivel naţional în data de 15 aprilie. În judeţul Sălaj, bursa va avea loc la Zalău, în incinta Casei de Cultură a Sindicatelor, începând cu ora 9,00.
„Invităm agenţii economici care pot oferi locuri de muncă, în această perioadă critică pe care o parcurgem, să participe la bursă, reamintindu-le că în acest cadru legal pot selecta personal calificat în funcţie de condiţiile cerute, iar prin serviciile oferite de agenţie pot beneficia de subvenţionarea locurilor de muncă, precum şi de alte facilităţi”, explică Romeo Sârca, directorul executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sălaj.
Informaţii despre organizarea acestui eveniment, despre subvenţiile şi facilităţile de care pot beneficia angajatorii care încadrează şomeri, precum şi comunicarea de locuri de muncă vacante se pot obţine la tel. 0260-612463, fax. 0372-871075 sau e-mail:Salaj@ajofm.anofm.ro .