Imaginea pare desprinsă din celebrul film despre King Kong şi ar fi de ajuns pentru a-i pune pe fugă pe toţi cei care doresc să viziteze parcul zoo Knowsley, din Anglia. Deşi priveliştea e înspăimântatoare, în realitate, lucrurile nu stau chiar aşa. Fotografia a fost făcută de britanicul Chez Owen, în vârstă de 34 de ani, care a vizitat de curând parcul, împreună cu familia. În toiul plimbării, o maimuţă obraznică a sărit pe parbrizul automobulului condus de bărbat, care, însă, nu s-a pierdut cu firea. Conştient că momentul e special, Chez a pus mâna pe aparatul de fotografiat şi a imortalizat babuinul. "Nu mi-a venit să cred când m-am uitat pe fotografii acasă împreună cu soţia şi copiii mei. Când maimuţa mi-a sărit pe parbriz, nu am vrut decât să o fotografiez în plină acţiune. Rezultatul a fost însă spectaculos. Cine se uită în grabă la fotografie, are senzaţia că babuinul încearcă să zdrobească maşina din faţa mea. În realitate, maimuţa nu îşi varsă nervii decât pe parbrizul meu", a povestit Chez Owen. "Evident, când a babuinul a catadicsit să plece, iar noi ne-am dat jos din maşină am putut să vedem că animalul era furios, nu glumă, şi că s-a calmat doar după ce mi-a distrus una dintre oglinzile retrovizoare şi a zgâriat vopseaua. Alte răutăţi, însă, nu a făcut", a adăugat britanicul.
Imaginea pare desprinsă din celebrul film despre King Kong şi ar fi de ajuns pentru a-i pune pe fugă pe toţi cei care doresc să viziteze parcul zoo Knowsley, din Anglia. Deşi priveliştea e înspăimântatoare, în realitate, lucrurile nu stau chiar aşa. Fotografia a fost făcută de britanicul Chez Owen, în vârstă de 34 de ani, care a vizitat de curând parcul, împreună cu familia. În toiul plimbării, o maimuţă obraznică a sărit pe parbrizul automobulului condus de bărbat, care, însă, nu s-a pierdut cu firea. Conştient că momentul e special, Chez a pus mâna pe aparatul de fotografia