* a spus chiar autorul, Dumitru Barău
O dublă lansare de carte a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Biblioteca Judeţeană, "Monografia Şcolii «Mihai Eminescu»" şi "Vis albastru, Emeli - confesiuni lirice", ambele aparţinând profesorului Dumitru Barău.
Monografia a fost comentată de directorul şcolii, prof. Evelina Dumitraşcu, care a remarcat că pe firul povestirii apar şi păreri ce ar putea fi considerate subiective, dar că, din punctul său de vedere, sunt îndreptăţite să apară din partea unui dascăl care a slujit aceeaşi şcoală timp de 33 de ani. Apoi, a mai prezentat câteva capitole cu date obiective referitoare la spaţiile şcolii, păreri ale foştilor elevi, foştilor profesori. Învăţătoarea Tanţa Munteanu a vorbit despre importanţa monografiei şi a acţiunii de a o publica, considerând că monografia lansată este o lecţie cât o viaţă, un omagiu adus meseriei de dascăl.
Al doilea volum lansat semnat de Dumitru Barău, "Vis albastru, Emeli", a fost comentat de filosoful şi indianistul Vasile Andru. Acesta a stabilit o legătură între Dumitru Barău şi poetul dispărut prea curând Ronald Gasparic, nepotul profesorului Barău, remarcând că ambii fac parte dintr-o familie a cuvântului.
Scriitorul Constantin Gherghinoiu a remarcat că poeziile semnate de Dumitru Barău au două registre lirice, unul care coincide cu cel din primul volum al autorului, "Anotimpul visării", şi care evidenţiază elementele romantice, iar al doilea are izvoarele în poezia hispanică, element vizibil dacă se urmăreşte ritmul versurilor. Publicistul Vasile Sbarcea a punctat că "Vis albastru, Emeli" conţine confesiuni lirico-epice cu accente intimiste şi apoi a exemplificat comentând concret anumite creaţii.
"Mă consider un produs al cuvântului, iar cărţile sunt strădania mea de a lămuri, un zâmbet într-o lume trecătoare, şi sunt dedicate feminităţii", a spu