Un proiect de lege care aduce modificări Codului Rutier a fost adoptat, zilele trecute, de Senatul României. Potrivit acestor modificări, şoferii ar putea scăpa doar cu un avertisment scris dacă vor depăşi viteza legală cu până la 20 km/h, dacă nu vor purta centura de siguranţă sau dacă vor fi surprinşi vorbind la telefonul mobil în timp ce se află la volan. Propunerile vor deveni realitate dacă proiectul va fi adoptat şi de Camera Deputaţilor, care va dezbate acest proiect în zilele următoare. Până atunci, poliţiştii rutierişti aplică sute de amenzi.
Senatorii au adoptat, la mijlocul săptămânii trecute, o iniţiativă prin care depăşirea cu cel mult 20 km/h a vitezei maxime, folosirea telefoanelor fără hands-free şi nepurtarea centurii de siguranţă nu vor mai fi amendate, ci doar sancţionate cu avertisment scris. Iniţiativa propusă de senatorul P.D.-L. Florian Staicu, adoptată, în 23 martie, cu 90 de voturi pentru şi o abţinere, stabileşte că şi nerespectarea obligaţiei de a aplica semnul distinctiv pentru conducătorii începători, nesemnalizarea schimbării direcţiei de mers şi imposibilitatea înmânării actului de identitate, a permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a celorlalte documente prevăzute de lege, la cererea poliţistului rutier, când participanţii la trafic nu deţin aceste documente în acel moment din motive obiective, ar putea fi sancţionate cu avertisment scris.
Iniţiativa senatorului P.D.-L. modifică Legea privind circulaţia pe drumurile publice, prin refacerea sistemului de amenzi contravenţionale, în sensul introducerii avertismentului pentru mai multe contravenţii sancţionate până acum cu puncte-amendă.
Potrivit aceluiaşi proiect, respectivele contravenţii pot fi sancţionate cu două - trei puncte amendă numai după ce, anterior, a fost acordat un avertismen