Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atac de panică! Răzvan atacă Luxemburg cu patru atacanţi

Publicat in Pro Sport, marți 29 martie 2011 ·

Antrenamentul de aseară, ultimul înaintea meciului cu Luxemburg,din grupa D a preliminariilor CE 2012, a developat intenţiileselecţionerului vizavi de formula de joc pe care o va folosi azi laPiatra Neamţ.

Pentru prima oară în mandatul său, Lucescu jr renunţă laconservatorul 4-4-2 pentru un modul mult mai ofensiv: 4-2-3-1. "Vomface câteva schimbări majore, pentru că este un meci cu totuldiferit.

Întâlnim o echipă mică, dar care a făcut din faza defensivă o artă.Luxemburghezii sunt foarte agresivi, sunt şmecheri, vor juca demulte ori la intimidare şi sigur, din punctul acesta de vedere, vatrebui să avem o altă echipă", a declarat Răzvan Lucescu laconferinţa de presă de ieri.

Aseară, intenţiile sale au fost clare. Pentru că avem nevoie devictorie, şi chiar una la scor, iar în faţă se va afla o naţionalăpreocupată mai mult de apărare, selecţionerul va folosi o formulăcu patru atacanţi în sistemul 4-2-3-1.

Închizători vor fi, aproape sigur, Ropotan şi Mureşan, urmând ca înavanposturi să fie trimise gurile de foc Bogdan Stancu, Mutu, Zicuşi Marica, ultimul vârf împins. Interesant este faptul că IanisZicu va fi folosit în banda dreaptă.

Tamaşvrea să joace cu orice preţ!

Singurele semne de întrebare pentru selecţioner vin dinspredefensivă. Tătăruşanu va fi titular în poartă, în timp ce apărareava fi alcătuită în funcţie de disponibilitatea lui Săpunaru şi alui Tamaş. "Gabi Tamaş insistă să joace. Vedem cum se vasimţi. Abia azi (n.r. - ieri) trec 48 de ore de la accidentare. Înce-l priveşte pe Săpunaru, lucrurile par a merge sprebine", a declarat Lucescu jr. Astfel, în funcţie derecuperarea lui Tamaş (are întindere la coapsa dreaptă), linia defund ar putea fi Săpunaru, Gardoş, Tamaş, Raţ.

Antrenamentul de aseară, ultimul înaintea meciului cu Luxemburg,din grupa D a preliminariilor CE 2012, a developat intenţiile

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 58 minute
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 20 minute
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Ziarul Financiar acum 35 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 Bucureşti Sud, între Joiţa şi Bragadiru. Aproape 400 de kilometri de autostradă unesc, de

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 2 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ El este căutat în zona Turda

News.ro acum 2 ore
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au demarat căutări în ac

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 7 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 10 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Pană de curent pe scară largă în mai multe regiuni din CEHIA, inclusiv numeroase districte din Praga

Gandul acum 2 ore
O pană de curent pe scară largă a afectat mai multe regiuni din Cehia, inclusiv mai multe districte din Praga, mai multe orașe din Boemia Centrală și regiunile Usti nad Labem și Liberec, potrivit operatorului național de rețea CEPS. Întreruperea a a

UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident rutier în Lipnița

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

Ilie Bolojan a avut consultări cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor

BusinessMagazin acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit vineri, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii patronatelor şi sindicatelor. Participanţii au discutat despre măsurile guvernamentale pentru reducerea deficitului bugetar.

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°