Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maicon l-a cucerit deja pe Cîrţu

Publicat in Adevarul, luni 28 martie 2011 ·

Atacantul de 23 de ani l-a impresionat pe antrenorul său cu cele două goluri marcate în amicalul de sâmbătă, câştigat de roş-albaştri într-o manieră categorică, scor 4-0, contra Daciei Chişinău. Brazilianul are şanse mari să înceapă ca titular meciul următor, de la Timişoara, însă e posibil şi ca Sorin Cîrţu să mizeze în continuare pe cuplul Surdu - Bilaşco.

Debutul lui Maicon în tricoul primei echipe a Stelei a fost unul perfect, brazilianul reuşind să marcheze două goluri în amicalul cu Dacia Chişinău, prin execuţii deosebite.

De altfel, tehnicianul Sorin Cîrţu a avut şi el doar cuvinte de laudă la adresa brazilianului. „Este fotbalist adevărat. Mişcările pe care le-a făcut când a înscris cele două goluri nu sunt întâmplătoare, cu ele te naşti. Până acum, eu nu-l văzusem decât într-o partidă de Liga a II-a, dar îl aştept şi la jocurile oficiale. Sper că nu şi-a terminat golurile", a spus Cîrţu, care şi-a manifestat dorinţa de a-l avea în lot şi sezoanele viitoare: „Pe mine m-a convins, îl vreau, dar este decizia conducerii dacă îl cumpărăm sau nu. Nu pot să dau eu un verdict clar".Maicon a venit în Ghencea sub formă de împrumut de la Volin Luţk, la propunerea lui Teia Sponte, pentru 200.000 de euro, iar Gigi Becali va trebui să mai scoată alţi 800.000 de euro din buzunar la finalul sezonului, pentru un transfer definitiv.

Şi bulgarul Iliev a impresionat

Pe lângă Maicon, şi bulgarul Valentin Iliev a debutat în tricoul roş-albaştrilor. Folosit în centrul defensivei, alături de portughezul Geraldo Alves, Iliev a demonstrat că este unul dintre cei mai buni fotbalişti din Liga I pe postul său. Cu amendamentul, că totuşi, adversarii lui, ca şi cei ai lui Maicon, din acest amical, au fost destul de limitaţi din punct de vedere fotbalistic.

Sorin Cîrţu s-a arătat plăcut impresionat şi de prestaţia avută de cei doi atacanţi de culoare ai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 21 minute
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum o ora
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 3 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 3 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 3 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 2 ore
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum 2 ore
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 2 ore
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Vremea

București
acum

30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

28°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

30°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°