Pe durata vieţii acumulăm permanent regrete. În cazul femeilor, cele legate de viaţa sentimentală sunt cele mai sâcâitoare. În topul regretelor, pe lângă cele despre relaţiile eşuate, se află şi unele care privesc educaţia, familia şi situaţia financiară.
În timp ce multe proverbe ne îndeamnă să nu trăim în trecut, un nou studiu demonstrează că o persoană are foarte multe regrete, iar cele legate de relaţiile romantice există în cazul tuturor. Femeile însă îi întrec pe bărbaţi în această privinţă, aceştia din urmă punând regretele legate de locul de muncă înaintea celor romantice, spun cercetătorii citaţi de LiveScience. Studiul a intervievat 370 de americani cărora li s-a cerut să vorbească despre regretele lor majore.
Citiţi şi:
Femeile vor dragoste, iar bărbaţii, sex
Ghidul relaţiilor interrasiale
„Sex“ prin texte şi prin imagini
Cele mai întâlnite au fost părerile de rău legate de relaţiile de cuplu, de familie, de educaţie, de carieră şi de situaţia financiară. „Regretele sunt o parte frecventă a vieţii noastre şi le putem observa, de-a lungul vieţii, în cazul multor persoane", afirmă cercetătorul Neal Roese, profesor de marketing la Şcoala de Management din cadrul Universităţii Northwestern (SUA). El crede că, uneori, regretele pot fi benefice. „Partea negativă este evidentă. Partea bună este că ne ajută să privim lucrurile în perspectivă", spune Roese.
În legătură cu regretele iubirilor trecute, cercetătorul spune că acestea te ajută să-ţi identifici idealurile şi lipsurile atunci când începi o relaţie nouă. Multe cercetări în domeniul regretelor au fost realizate cu ajutorul studenţilor şi elevilor, în cazul cărora strângerea datelor costă mai puţin - ei trăiesc în campusuri universitare, iar recrutatea lor este simplă. Studiul citat de LiveScience a fost realizat prin telefon şi a cuprins respondenţi de toa