L-am urmărit pe Marica la TV după 1-2 de la Zenica. Abia stăpînindu-şi lacrimile, atacantul al cărui supergol ne-a întreţinut speranţa în victorie a zis “Nu mai pot să pierd, nu mai rezist!”.În context, mîhnirea lui vecină cu disperarea merită înţeleasă. S-ar cuveni însă ca, la rîndu-le, Marica şi coechipierii lui să-i înţeleagă pe milioanele de români ce şi-au mai văzut o dată VISELE SPULBERATE.
Dacă tristeţea amintită părea sinceră, şi chiar era, de ce nu s-ar justifica şi nemulţumirea suporterilor care au investit sentimente şi nădejdi în “naţională” ca să constate că, din păcate, aceasta IAR LE-A ÎNȘELAT AŞTEPTĂRILE, prin prestaţie şi prin rezultat?! Cînd dezamăgeşti, afirmaţia îl priveşte şi pe Răzvan, te pregăteşti pentru critici, nu pentru laude.
Pe lîngă alte acuze, întemeiate ori nu, selecţionerul mai are de înfruntat una. El şi directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, au acceptat cu uşurinţă un ţintar al preliminariilor, cu un singur meci acasă din primele 4, ce s-a dovedit păgubos, neinspirat. Lucescu şi Lupescu au greşit pentru că n-au încercat, sau n-au reuşit, să modifice un program dezavantajos. Greu de spus ce i-a determinat să-şi dea acordul, probabil prea marea încredere în capacitatea “tricolorilor”. Atît că, de regulă, ÎNCREDEREA EXAGERATĂ ARE ACELEAȘI CONSECINŢE NEFASTE CA ŞI LIPSA ÎNCREDERII. Cei doi erau datori să găsească o soluţie convenabilă şi n-au găsit-o. Au ignorat o lege nescrisă a fotbalului, că succesele aduc succese, eşecurile mai rar ori niciodată.
Luni, în conferinţa de presă organizată la Bacău, Torje aproape că i-a învinuit pe ziarişti de parcursul dezolant al reprezentativei Deşi i-ar prinde bine, nu voi fi foarte dur cu el. La 21 de ani, se mai bucură de privilegiul de a-şi închipui că tot ce zboară se mănîncă. Dincolo de ţîfna lui, Torje a rostit o frază asu-pra căreia aş zăbovi: “Putem bate Luxemburg, la
