\"Dezvăluirile despre moguli şi politicieni\" anunţate ieri de Realitatea TV l-au făcut pe Sorin Ovidu Vîntu să vină în grabă la sediul teviziunii pentru ca împreună cu 40 de bodyguarzi să oprească publicarea telegramelor Wikileaks.
Descinderea furibundă a lui Sorin Ovidiu Vîntu, însoţit de bodyguarzi, ieri seară la sediul Realităţii ar fi avut ca scop încercarea de a opri publicarea cablogramelor Wikileaks, susţin surse din post.
Încă din cursul zile când a văzut promo-ul făcut de Realitatea TV cu privire la "dezvăluirile despre moguli şi politicieni", Vîntu s-a arătat iritat. Surse din trustul Realitatea Media spun că mogulul a telefonat la oamenii săi şi a încercat să oprească dezvăluirile despre influenţa sa în lumea politică şi în special pe lângă Mircea Geoană. Fără succes însă. Controlul editorial al televiziunii este deţinut de Sebastian Ghiţă, noul manager al Realitatea TV. Aseară a fost încă un moment când SOV a realizat că a pierdut influenţa asupra postului pe care îl patronează. Furios, mogulul s-a repezit, blindat cu 40 de bodyguarzi, la sediul Realitatea TV. Scopul său a fost să îl scoată pe Sebastian Ghiță din Realitatea și să își ia televiziunea înapoi.
Poliția a verificat contractul dintre Ghiță și Vîntu
Managerul postului a sunat la 112 şi a chemat poliţia care a sosit imediat pentru a prentâmpina ciocnirea dintre bodyguarzii lui Vîntu și cei de la BGS cu care Realitatea Tv are contract de pază.
Însoțit de o parte din gărzide de corp, Vântu a reușit să pătrundă în sediul televiziunii pentru o discuție cu Ghiță. Reprezentanții poliției au verificat contractul de management prin care Vîntu a cedat conducerea televizunii către grupul Asesoft, reprezentat de Sebastian Ghiță și a constatat că mogulul nu mai are drepturi asupra RTV timp de cinci ani cât prevede acordul.
Emisiune cu Wikileaks sub pres