Cum tot mai multe revolte izbucnesc în mici localităţi de la periferia unor ţări arabe şi se răspândesc apoi spre capitalele lor imediat după ce sunt reprimate brutal, ne putem întreba de nu cumva funcţionează acelaşi scenariu.

S-a întâmplat acum în Siria: după manifestaţiile reprimate în micul orăşel Deraa, contestaţiile au ajuns la Damasc şi mocnesc în restul ţării. Dar în Tunisia şi în Egipt, revolte similare, vag spontane, au pornit tot de la periferie şi s-au amplificat spre capitale. Colonelul Gaddafi, chiar dacă rămâne un personaj fanfaron, denunţa insistent un complot urzit din afară. Iar acum, revolta şiită din Bahrein, unde nici măcar nu există petrol (dar insula se situează la periferia principalelor ţări bogate din zonă - Quatar, Kuwait, Emiratele Arabe şi Arabia Saudită - şi în plin trafic petrolier), pare să confirme simetria. Chiar dacă forţele de ordine ale gărzii naţionale saudite, ajutate de poliţişti din Emiratele Arabe, nu au reprimat direct revoltele impotriva dinastiei Al-Khalifa, conflictul local a declanşat o altă criză regională. Va dori să profite de el Teheranul, care va poza în apărător al coreligionarilor, inclusiv din alte ţări arabe cu populaţie şiită. Monarhiile din Golf nu vor la ele acasă contaminarea democratică izbucnită în Magreb sau în Siria, nici complicaţiile interreligioase din Irak, manipulate de Iran, nici situaţia de război civil din Yemenul de Sud, unde forţele cu puternică componenţă Al-Qaida au cucerit oraşul Jaar. Cazanul fierbe dar nu se ştie bine nici cine a pus focul şi nici cine îl atâţă. Teza revoltelor spontane e seducătoare şi nobilă, dar a devenit insuficientă. Ea nu exclude prezenţa simultană a mai multor manevre oculte, care ar putea să se completeze dar şi să se contracareze reciproc.

Cine ar avea interesul să fie aplicat scenariul destabilizării, cu infiltrări de tipul bravilor turişti sovie