An de an, prin primăvară, primăria constată că oraşul e plin de gunoi menajer. Gunoi aruncat cu tonele pe la colţ de stradă, pe la margine de cartiere, prin zone mai mult sau mai puţin locuite, pe la ieşirile din oraş. Mormane întregi, care se adună de fapt zi de zi, dar care, de regulă, doar primăvara sar în ochii autorităţilor.
Miliarde de lei se cheltuie anual pentru ridicarea a zeci de tone de gunoi, aruncat de oameni pe stradă. Primăria se plânge că se cheltuie prea mult pentru aşa ceva şi că ar putea folosi banii în cu totul alte scopuri, nu doar acela de a curăţa după nesimţirea altora. Da, oamenii sunt nesimţiţi prin definiţie, lipsa de educaţie neputând fi compensată nici de reproşurile autorităţilor, nici de implicarea altor cetăţeni, aşa cum ar vrea primarul. Nesimţirea se combate prin sancţiuni dure, prin legi aplicate ca la carte, prin acţiuni de prevenire şi control. Ce folos că doar primăvara se observă haldele de gunoi de pe domeniul public?
Dacă tot ar vrea primăria să folosească banii cheltuiţi cu acest tip de "ecologizare" în alte scopuri mai bune, poate că o mobilizare a poliţiei locale în zonele bine-cunoscute în care se aruncă gunoul n-ar fi o idee chiar rea. Există poliţişti în zonele respective? Există patrule care să-i depisteze din timp pe cei care-şi cară gunoiul la margine de cartier? Asta pentru că respectivul gunoi nu se transportă în buzunare, ci se cară în cărucioare sau direct în căruţe. Neaplicarea legii nu-i va educa niciodată pe oameni. Crede cineva că în Germania sau SUA, de exemplu, civilizaţia s-a impus cu vorba bună?
Şi dacă tot ar vrea primarul să folosească în scopuri mai bune acei bani, poate că ar fi cazul să amenajeze, să modernizeze şi să înfrumuseţeze zonele în care se aruncă gunoiul. Dacă spaţiile respective ar fi transformate în zone verzi, dacă acolo s-ar planta flori, s-ar închide cu gard