Comisia Tehnico-Economică din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului a avizat, recent, documentaţiile tehnice elaborate de administraţia locală a municipiului Aiud pentru modernizarea DC 10 Aiud – Gîmbaş – Păgida – Ciumbrud şi a DC 79 Gîrbova de Jos – Gîrboviţa – Gîrbova de Sus, prin programul 10.000 km de drumuri în mediul rural.
Conform documentaţiei, DC 10 va fi modernizat prin asfaltare, pe toate cele trei tronsoane, Aiud-Gîmbaş, Gîmbaş-Păgida şi Păgida-Ciumbrud, care au o lungime totală de peste 10 km, valoarea totală a lucrărilor fiind estimată la aproximativ 6.300.000 lei.
Pentru modernizarea DC 79, care leagă localităţile Gîrbova de Jos. Gîrboviţa şi Gîrbova de Sus, exista încă din 2004 un studiu de fezabilitate. Din cauza lipsei de fonduri, însă, lucrările au fost realizate parţial, prin plasarea unui strat de piatră spartă şi construirea zidurilor de sprijin pe o lungime de 180 metri liniari, precum şi execuţia a 12 podeţe.
Odată cu oportunitatea programului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, la cererea primarului din Aiud, Mihai Horaţiu Josan, a fost depus pentru finanţare şi proiectul pentru modernizarea drumului comunal care leagă localităţile Gîrbova de Jos, Gîrboviţa şi Gîrbova de Sus. Ca urmare a solicitării comisiei ministeriale care a evaluat proiectele, a fost schimbată soluţia tehnică, din pietruire, în asfaltare. Consiliul Local a şi aprobat în şedinţa extraordinară din 23 martie documentaţia tehnică astfel refăcută, care conţine detaliile investiţiei. DC 79 va fi asfaltat, aşadar, pe lungimea totală de peste 7,5 km, valoarea lucrărilor, ce includ şi construirea a două podeţe şi a 215 metri liniari de ziduri de sprijin, fiind estimată la aproape 9.500.000 lei.
Contribuţia Consiliului Local constă în cheltuielile realizate pentru elaborarea documentaţiei tehnice, adică 49.400 lei pentru DC10