Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şefa ANRMAP: Am prea puţină putere, ca să ţin în frâu piaţa achiziţiilor publice

Publicat in Antena 3, luni 28 martie 2011 ·

Are prea puţină putere şi prea puţini oameni ca să poată să supravegheze o piaţă de 19 miliarde de euro - cât a fost în 2010 valoarea procedurilor de achiziţie publică iniţiate în SEAP - asta susţine Cristina Trăilă, preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), transmite Mediafax.

Şefa Autorităţii pe Achiziţii, care, conform numelui instituţiei, ar trebui să monitorizeze achiziţiile publice pentru transparenţă şi pentru a obţine economii, primeşte datele solicitate "prin poştă".

Şefa de la Achiziţii spunea, săptămâna trecută, că va cere instanţelor anularea tuturor contractelor încheiate de instituţiile statului care nu sunt în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice). Este vorba de contracte de miliarde de euro, având în vedere că "cumpărăturile" pe care statul le-a făcut în 2008 şi 2009 au fost de 26 miliarde euro, iar în 2010 doar ceea ce s-a înregistrat ca proceduri de achiziţie în SEAP are o valoare de 19 miliarde euro.

Piaţa achiziţiilor publice reprezintă în jur de 15% din PIB-ul României.

Are prea puţină putere şi prea puţini oameni ca să poată să supravegheze o piaţă de 19 miliarde de euro - cât a fost în 2010 valoarea procedurilor de achiziţie publică iniţiate în SEAP - asta susţine Cristina Trăilă, preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), transmite Mediafax.

Şefa Autorităţii pe Achiziţii, care, conform numelui instituţiei, ar trebui să monitorizeze achiziţiile publice pentru transparenţă şi pentru a obţine economii, primeşte datele solicitate "prin poştă".

Şefa de la Achiziţii spunea, săptămâna trecută, că va cere instanţelor anularea tuturor contractelor încheiate de instituţiile statului care nu sunt în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice). Este vorba de cont

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia anunță că a descoperit un nou zăcământ de gaz în Marea Neagră

HotNews acum 4 ore
O navă de explorare turcă a descoperit un nou zăcământ de gaz natural în apele Mării Negre, cu rezerve estimate la 75 de miliarde de metri cubi, a anunțat sâmbătă președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, transmite EFE, conform Agerpres. „Am desco

UPDATE - Timiş: O femeie a murit, iar alte patru persoane, între care doi copii, au fost rănite, după un accident în care au fost implicate două autoturisme

News.ro acum 54 minute
O femeie şi-a pierdut viaţa, iar alte patru persoane, printre care doi copii, au fost rănite în urma unui accident rutier produs sâmbătă seara, în care au fost implicate două maşini. Accidentul a avut loc în localitatea Otveşti din judeţul Timiş.

Fotografia oficială a papei Leon al XIV-lea: cu semnătura sa în latină și cruce relicvar

HotNews acum 4 ore
Papa Leon al XIV-lea apare purtând o cruce relicvar a unor sfinți augustineni, cu numele și semnătura sa în latină în fotografia oficială pe care Vaticanul a distribuit-o vineri, transmite sâmbătă EFE, preluată de Agerpres.. În imaginea care îl prez

Două elicoptere s-au ciocnit în aer, în Finlanda: „Unul a căzut ca o piatră”

Libertatea acum o ora
Două elicoptere care transportau cinci persoane s-au ciocnit în aer, sâmbătă, în Finlanda, şi s-au prăbuşit. Nu există supravieţuitori, relatează presa internaţională, preluată de News.ro.

Mircea Cărtărescu a distribuit maneaua dedicată lui Nicușor Dan. Dani Mocanu: „Mințile strălucite gândesc la fel”

Adevarul acum 2 ore
După ce scriitorul Mircea Cărtărescu i-a distribuit piesa dedicată lui Nicușor Dan, manelistul Dani Mocanu a declarat că „mințile strălucite gândesc la fel”.

Bendeac, despre susţinătorii lui Simion: Trebuie decăzuţi din drepturile parentale

BusinessMagazin acum 3 ore
Mihai Bendeac a făcut mai multe postări la adresa românilor care îl susţin pe George Simion. Actorul consideră că părinţii care nu au bani să îşi hrănească copiii corespunzător ar trebui decăzuţi din drepturile parentale, pe lângă nemulţumirea cu ca

După ce și-a închis conturile de TikTok și Facebook, George Simion a trecut pe X, unde reia acuzațiile de fraudă la vot

HotNews acum 3 ore
Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a revenit sâmbătă cu un mesaj video în limba engleză pe platforma X, după ce a anunțat că și-a închis conturile de la TikTok și Facebook invocând „ziua tăcerii”. Mesajul a fost înregistrat în

Crystal Palace a cucerit primul său trofeu major după ce a învins-o pe Manchester City în finala Cupei Angliei

Mediafax acum 2 ore
Într-o finală de FA Cup istorică disputată pe sâmbătă pe stadionul Wembley, Crystal Palace a învins-o pe Manchester City cu scorul de 1-0, câștigând astfel primul trofeu major din istoria de 119 ani a clubului. Golul victoriei a fost marcat în minut

SuperLiga: Campioana FCSB a câştigat ultimul meci de acasă din acest sezon

HotNews acum 2 ore
Formaţia FCSB, campioana din Superligă, a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Universitatea Craiova, în etapa a noua, penultima a play-off-ului, scrie News.ro. A fost ultimul meci de pe teren propriu pentru campioni în

Trump anunță că luni va vorbi la telefon cu Putin pentru a opri „baia de sânge” din Ucraina. Urmează discuții și cu Zelenski și NATO

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a anunțat că va vorbi luni, prin telefon, cu omologul său rus, Vladimir Putin, pentru a opri „baia de sânge” provocată de războiul din Ucraina, potrivit unei postări pe rețeaua sa de socializare, Truth Social. Cite

Vremea

București
acum

10°
dum.

7°/22°
lun.

11°/23°
mar.

9°/22°
mie.

11°/24°
Iasi
acum

dum.

6°/19°
lun.

8°/20°
mar.

8°/15°
mie.

8°/22°
Constanta
acum

10°
dum.

9°/21°
lun.

12°/22°
mar.

9°/19°
mie.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/18°
lun.

6°/13°
mar.

5°/15°
mie.

6°/19°
Timisoara
acum

dum.

8°/18°
lun.

10°/17°
mar.

8°/19°
mie.

10°/18°