Marius Ghenea spune că a scris o carte despre antreprenoriat pentru a veni în completarea şi dezvoltarea culturii din care face parte de aproape 20 de ani. În urmă cu doi ani, în timp ce preda cursuri de antreprenoriat în cadrul unui program de executive MBA, Ghenea a constatat că sunt foarte puţine lucrări care pot veni în sprijinul tinerilor antreprenori, iar acestea fiind în mare parte traduceri. Pe baza acestei nevoi, el a dezvoltat o carte care să fie uşor înţeleasă şi de cititori fără studii economice.
Mai mult, Marius Ghenea susţine că prin această carte, cititorul poate parcurge practic de la A la Z toate etapele antreprenoriale, ceea ce nu găseşte, în general, în cărţi ale unor autori străini sau mai puţin în cărţi foarte specializate, destinate unui public restrâns.
Săptămâna trecută, aţi lansat prima dumneavoastră carte, care este şi prima despre antreprenoriat apărută în România. De ce aţi simţit nevoia scrierii acestei cărţi?
Cu doi ani în urmă, am început să predau cursuri de antreprenoriat la programe de executive MBA, ca profesor la CEU Business School, iar acum, fac asta în cadrul Maastricht School of Management. Acela a fost şi momentul în care am realizat că, în România, materiale scrise despre antreprenoriat sunt încă foarte puţine, în general, traduceri din engleză ale unor cărţi internaţionale. Combinând nevoia reală de a dezvolta o programă potrivită în România cu experienţa mea practică de antreprenor din ultimii aproape 20 ani, am ajuns în final la această carte. Cartea este scrisă astfel încât să poată fi uşor înţeleasă şi de cititori fără studii de business (afacere - n.r.), chiar dacă ea urmează o structură destul de clasică în ceea ce priveşte descrierea activităţilor antreprenoriale de la idee la identificarea unor oportunităţi de afaceri reale până la start-up şi la dezvoltarea eficientă a unei afaceri. Pentru mine