Fostul preşedinte al PSD Mircea Geoană a declarat, la Antena 3, referitor la menţiunile la adresa sa din telegramele Wikileaks, că nu a avut negocieri secrete cu Traian Băsescu, că exprimări de genul "I"m number one" nu corespund stilului său de conversaţie şi că îl amuză că ar fi "ranchiunos".
"Nu e stilul meu de conversaţie şi, cu atât mai puţin, < I"m number one >... nu cred. Dar, din punct de vedere al ceea ce i-am spus domnului Băsescu în repetate rânduri, i-am spus-o şi în 2005, şi în 2006, şi în 2007, i-o spun şi astăzi: i-am spus că acest mod de a conduce România ca lider al unui singur partid şi neîndeplinirea sarcinilor obligatorii, constituţionale, de a fi preşedintele tuturor românilor şi de a avea un dialog decent şi cu opoziţia şi cu puterea reprezintă un lucru inacceptabil şi că atâta vreme cât va avea această poziţie va avea din partea noastră întreaga adversitate, mergând până la soluţia extremă de suspendare", a spus Geoană.
El a mai spus că este adevărat că a avut cu europeni şi cu americani discuţii despre un proiect naţional. "Cred cu tărie că avem nevoie de un proiect care să ne adune. Tema mea de campanie a fost ideea de unire şi de a lucra împreună, nu prin divizare", a adăugat el.
"Din punctul meu de vedere şi ceea ce mi-aduc aminte că a fost în 2007, am spus foarte clar că, dacă preşedintele va continua această metodă blestemată de a ne învrăjbi unii pe alţii, de a nu-şi respecta obligaţiile constituţionale (...) faptul că nu pune un prim-ministru de la cei care au majoritatea în Parlament reprezintă o chestiune de suspendare, dar nici gând şi sub nicio formă să existe negocieri secrete pentru nu ştiu ce", a mai spus Geoană.
"Între ceea ce spune o telegramă şi realitatea istorică a faptului că Băsescu a fost suspendat şi că s-a împlinit ceea ce i-am spus... I-am spus: dacă vei continua să nu îţi îndeplineşti rolul de