Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheorghe Indreican - Pictează. Sculptează. Cântă

Publicat in Adevarul, luni 28 martie 2011 ·

Arta este pasiunea sa, deşi, fiind foarte activ şi dedicat comunităţii, se implică în multe proiecte sociale în satul în care s-a născut, Ciula, şi în care a revenit să-şi trăiască anii care i-au mai rămas.

Şi-a trăit cea mai mare parte a vieţii în Baia Mare. Timp de 45 de ani a trăit în acest oraş, construind case, pictând, sculptând şi cântând. Cântă la oboi şi taragot şi a ajuns să dobândească acest talent după ce, cunoscându-l şi devenind prieten cu artistul Dumitru Fărcaş, a urmat Şcoala de Artă, secţia instrumente de suflat. Însă artele plastice au rămas pasiunile lui şi pictează ori de câte ori are timp liber. Iar dacă nu are, pictează noaptea, când toţi ceilalţi dorm.

A revenit la origini

A lucrat în Germania mai mulţi ani, iar acolo a făcut studii aprofundate de creaţie şi design. Acum este pensionar şi în anul 2006 s-a mutat în satul părintesc, Ciula, din comuna Letca. „M-am pensionat şi am venit la rădăcini, la casa copilăriei. Doream mereu să am un loc retras să pot crea şi să fiu un om liber”, spune pictorul. Însă libertatea se pare că nu şi-a dorit-o destul de mult, deoarece, odată cu mutarea în Sălaj, a devenit preşedinte al Asociaţiei proprietarilor de păduri Ciuleana, în slujba căreia se realizează o serie de proiecte de împădurire.

Spune că şi-ar dori mai mult timp ca să poată face artă, însă neavându-l, lucrează în timpul nopţii şi la sfârşit de săptămână. „Arta pentru mine înseamnă totul, fiindcă toate clipele petrecute în alte activităţi, le socotesc clipe moarte, care lipsesc din viaţa mea. În toate momentele pe care le petrec în atelierul meu de creaţie, simt că renasc pentru o nouă viaţă”, spune artistul. Pictează mai ales peisaje de pe Valea Someşului, dar şi portrete şi flori.

Zeci de expoziţii personale

Gheorghe Indreican a avut de-a lungul anilor 24 de expoziţii personaleşi 60 de ex

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă: am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie, am votat util

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a votat duminică dimineaţă în cadrul alegerilor prezidenţiale. „Am votat pentru prosperitate securitate şi democraţie, am votat util”, a spus Ciucă la ieşirea de la urne.

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Lucian BODE, la ieșirea de la vot: Am votat OMUL căruia îi se potriveşte cel mai bine HAINA prezidenţială

Gandul acum o ora
Printre primii lideri liberali care au votat deja se numără și secretearul genearl al PNl, Lucian Bode. Începând cu ora 07.00, acesta a declarat că a”votat omul căruia îi se potriveşte cel mai bine haina prezidenţială”. Bode a votat la Secția nr. 1,

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie puternică economic, cu o voce puternică în lume

HotNews acum 19 minute
Candidatul PSD la preşedinţie, premierul Marcel Ciolacu, a declarat duminică, după ce a votat în primul tur al alegerilor prezidenţiale, că a votat pentru o Românie puternică economic, o Românie cu o voce puternică în lume şi una în care cetăţenii s

LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024. Prezența la vot a românilor, din oră în oră

Cancan acum 42 minute
Astăzi, 24 noiembrie 2024, cetățenii români sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele care va conduce țara în următorii cinci ani. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 dimineața și vor rămâne deschise până la ora 21:00. Alegătorii p

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum o ora
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum o ora
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum 2 ore
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

Rusia interzice adopţia copiilor ruşi în ţările care permit tranziţia de gen. Motivul care stă la baza acestei legi

Ziare.com acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, 23 noiembrie, un proiect de lege care interzice adoptarea de copii ruşi de către cetăţeni ai ţărilor în care tranziţia de gen este legală, relatează AP. Liderul de la Kremlin a aprobat, de asemen

Referendum Bucureşti 2024. Bucureștenii, aşteptaţi duminică să răspundă la trei întrebări

HotNews acum 46 minute
Aproape 1,8 milioane de alegători din Bucureşti sunt chemaţi duminică, 24 noiembrie, odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, și la referendumul local inițiat de primarul general Nicușor Dan, care vrea ca bucureștenii să decidă în privința î

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°