Actriţa Ana Ularu, în vârstă de 25 de ani, spune că o înfurie reacţia publicului: să nu faci box-office filmelor autohtone e „încă un fel de a greşi tipic românesc“, „un fel de a nu-ţi face bine ţie“, „de a te autodistruge“. Ana Ularu interpretează o deţinută – Matilda – în lungmetrajul „Periferic“, debutul regizoral al lui Bogdan George Apetri, care va avea premiera de gală mâine-seară. Matilda iese din închisoare cu o permisie de 24 de ore, când trebuie să-şi pună viaţa în ordine.
Pentru rolul Matildei - amestec de furie, închistare, dezumanizare şi gingăşie -, Ana Ularu a primit în luna august trofeul Boccalino, premiul criticii pentru cea mai bună actriţă, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Locarno. La interviul de pe terasa Green Hours a venit cu motocicleta prietenului - ea încă nu şi-a luat carnetul. Purta bocanci şi clipăia din când în când bricheta Zippo ca să-şi aprindă un Marlboro: „Dacă mi se va pune o schelă în faţă, mă voi căţăra pe ea. E în natura mea".
Cum e Matilda, personajul tău?
Matilda mea e un om asprit de viaţă. Cinic. Lipsit de încredere, de bucurie şi foarte determinat. E un om pe care n-am încercat nicio clipă să-l scuzăm atunci când îl cream. Ceea ce a fost un mare avantaj, pentru că atunci când încerci să îndulceşti şi să cauţi motivaţii umane standard, pierzi. Ele vin de la sine şi publicul empatizează, până la urmă.
Ai fi dorit să fie altfel?
Voiam s-o fac mai maternă. Iar Bogdan s-a ţinut cu dinţii de asta: „Să nu fie aşa!". Ajunsesem la nişte dispute în care eu îi spuneam că nu înţelege cum funcţionează o mamă. El spunea: „Nu, crede-mă, e mai bine aşa!". Şi-a avut mare dreptate, pentru că, în clipa în care „cădeam", totul ieşea melodramatic şi prost.
Te-a durut s-o vezi eşuând, cu fiecare pas?
Nu, deşi, în general, ţin foarte mult cu personajele mele. La
