Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a slăbit o femeie 32 de kilograme într-un an învăţând să gătească sănătos

Publicat in Gandul, marți 29 martie 2011 ·

În urmă cu un an, Claire Richards, o britanică în vârstă de 33 de ani, cântărea 95 de kilograme. S-a îngrăşat în timpul sarcinii, susţine femeia. "Prin aceeaşi situaţie am trecut şi la prima naştere. Eram conştientă de felul în care arătam, dar am preferat ca, pe timpul sarcinii şi al alăptatului, să nu îmi modific într-un mod drastic dieta pentru a nu afecta sănătatea copiilor", povesteşte Richards.

Sătulă de fizicul său deloc agreabil, britanica a apelat la un medic nutriţionist şi la un antrenor de fitness pentru a-şi redobândi silueta.

Cei doi au ajutat-o să îşi reorganizeze total stilul de viaţă, astfel încât, după 12 luni, britanica a topit 32 de kilograme.

Dietă de până-n 1.500 de kilocalorii

"Pentru că nu mi-a plăcut şi nu mi-am dorit să fiu toată viaţa obeză, am început dieta imediat după ce am terminat cu alăptatul. În primul rând mi-am redus kilocaloriile din farfurie. Nu depăşeam 1.500 de kilocalorii pe zi, deşi înainte regimul zilnic ajungea până la 5.500 de kilocalorii. Am renunţat la toate obiceiurile nesănătoase în privinţa alimentaţiei şi am învăţat să gătesc sănătos", precizează Claire Richards.

Înainte de a apela la un specialist în nutriţie, britanica avea un regim alimentar dezechilibrat. "La micul dejun nu mâncam nimic. Prânzul era masa principală, iar cina era bogată în tot felul de dulciuri. Odată ce m-am decis să slăbesc, dimineaţa mâncam iaurt cu cereale integrale sau musli şi beam o ceaşcă de cafea, de preferat fără zahăr. La pânz mâncam o supă sau sandviciuri făcute acasă, iar la cină o porţie de piept de pui sau peşte la grătar cu legume proaspete", povesteşte britanica. Zilnic mânca de cinci ori: trei mese principale şi două gustări. "Beam cât mai multă apă şi îmi cântăream zilnic caloriile din farfurie", spune Richards.

Sportul a ajutat-o să scadă cinci numere la haine

În 2009, britanica şi-a lans

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 7 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 7 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°