Se împlinesc două săptămâni de când Siria a devenit teatrul unor mişcări contestatare fără precedent împotriva regimului. Preşedintele Bashar al Assad promite în acest context o serie de reforme şi ridicarea stării de urgenţă, care durează din 1963.

Franţa le-a recomandat cetăţenilor săi care călătoresc în Siria să evite două oraşe de pe malul Mediteranei, Lattaquié şi Deraa. Aceste două nume de oraşe au însă de câteva zile nu numai o rezonanţă turistică, ele au devenit oraşele simbol ale revoltei siriene, la fel ca Benghazi în Libia.

În ambele localităţi s-au produs scenarii similare: revolte populare violente şi represiuni soldate cu morţi, răniţi şi arestaţi.

Regimul alternează însă represiunea cu gesturi conciliante şi a eliberat mai mulţi deţinuţi politici.

Parlamentul de la Damasc a ţinut duminică un minut de reculegere în memoria celor căzuţi în cursul manifestaţiilor din ultimele zile. Să fie oare considerate victime demne de a fi comemorate atât poliţiştii ucişi de rebeli, cât şi cetăţenii ucişi de agenţii de securitate? Toate informaţiile care vin din Siria au această marcă a ambiguităţii, cum ar fi ştirea că Parlamentul l-ar fi invitat pe preşedintele Bashar al Assad să se explice în faţa deputaţilor sau să explice reformele pe care le preconizează.

Pentru o ţară în care Parlamentul încarnează supunerea absolută faţă de regim, acest apel este şi el destul de ambiguu. Greu de imaginat în această ţară o revoltă de palat sau un clivaj în interiorul regimului. Cum arată un comentator în cotidianul Le Monde, Siria este o ţară în care tuturor le este frică: minorităţile etnice şi religioase se tem de majoritate, vechea şi noua burghezie se teme să nu-şi piardă privilegiile, naţionaliştii se tem de o dislocare a ţării după model libian şi de o intervenţie străină, iar negustorii din bazarul de la Damasc se tem că turiştii ar p