Administrația locală dă vina pe condițiile meteo nefarobalile care nu au permis turnarea la timp a betonului. Lucrările au fost reluate săptămâna trecută când s-a stabilit și locul unde vor fi amplasate echipamentele pentru copii
Lucrările construcție la noul Parc Olimpic din municipiul Bacău se vor finaliza cu o întârziere de șase luni. Asta în condițiile în care, încă din luna septembrie a anului trecut, administrația locală anunța că băcăuanii se vor putea bucura de el începând cu data de 10 decembrie 2010. „Starea vremii ne-a dat planurile peste cap. Nu s-au putut executa lucrări de betonare pentru că temperaturile au fost foarte mici. Până și în luna aceasta vremea a fost capricioasă. Abia săptămâna trecută s-au reluat lucrările", a spus Viorica Marcu, șeful Direcției de Servicii Publice din cadrul Primăriei Bacău.
Aceasta nu este prima „frână" pusă în calea construirii noului Parc Olimpic. Deși proiectul a fost aprobat încă din anul 2008 el a fost pus în practică cu o întârziere de doi ani de zile, timp în care s-au găsit sursele de finanțare și s-a desemnat executantul lucrării.
Odată cu reluarea lucrărilor de construcție administrația locală și-a dat acordul și asupra locului în care vor fi amplasate echipamentele de joacă pentru copii și din ce anume vor fi constituite acestea. „În stânga parcului rămân actualele echipamente iar în dreapta vor fi aduse altele noi formate din tobogan, tuburi speciale în care se pot ascunde cei mici și un balansoar. Imediat, în vecinătate, va fi terenul de sport unde se va juca tenis de câmp, baschet și minifotbal", a mai spus șeful Direcției de Servicii Publice.
Data inaugurării depinde de vreme
Viorica Marcu a mai precizat că noul parc va fi dat în folosință cel mai devreme la începutul lunii mai însă data ar putea fi prelungită până pe 1 iunie dacă vremea va da iarăși b