Foto: Thinkstock Atât în torace, cât şi în abdomen există membrane care acoperă şi protejază organele. Astfel, pleura căptuşeşte peretele toracic şi acoperă plămânul, iar pericardul acoperă inima. Peritoneul îndeplineşte această funcţie la nivelul cavităţii abdominale, membrana peritoneală având două componente: o foiţă care căptuşeşte interiorul peretelui abdominal şi alta care acoperă majoritatea organelor interne. Peritoneul are o suprafaţă mare, aproape cât cea a tegumentelor, însumând cam doi metri pătraţi, cu o topografie complexă. El este bine vascularizat şi, de asemenea, bogat în terminaţii nervoase, lucru important în formarea percepţiei dureroase, esenţială în diagnosticarea afecţiunilor produse la acest nivel. Peritoneul are o mare putere de apărare împotriva infecţiilor, putând să stopeze un proces septic sau să îl localizeze, capacitate care însă se diminuează cu vârsta sau în cazul unor afecţiuni cronice. Acest lucru este cu atât mai important dacă ne gândim că peritoneul acoperă organe cu conţinut microbian cum este colonul şi că, la femeie, comunică practic cu exteriorul.
Într-adevăr, la femeie, peritoneul are legătură cu trompele uterine (organe care leagă ovarul de uter) şi, astfel, mai departe, prin intermediul uterului şi vaginului, cu exteriorul.
Infecţii
Peritonitele reprezintă inflamaţia peritoneului, provocată în majoritatea cazurilor de o infecţie, care poate fi bacteriană (produsă de o asociere de germeni) sau fungică. Peritonita acută difuză este o afecţiune gravă, care necesită ajutor medical de urgenţă, de aceea recunoaşterea simptomelor şi prezentarea rapidă la medic sunt foarte importante. Infecţia peritoneului se poate produce în cele mai variate circumstanţe: traumatisme (din exterior, dar şi intervenţii chirurgicale sau investigaţii), perforaţia unor organe (apendice, colon, stomac, vezică biliară), secundar
