În România nu există încă o sursă de finanţare pentru aceasta, aşa cum există în Ţările de Jos, Belgia şi Bulgaria
Comisia Europeană susţine că se află în negocieri cu furnizori de microfinanţare din alte ţări ale UE
Programul Progress nu oferă creditele în mod direct, ci îi ajută pe furnizorii de microfinanţare să dea credite de până la 25.000 de euro
Instrumentul european de microfinanţare Progress facilitează accesul la credite pentru antreprenorii care doresc să înfiinţeze sau să dezvolte întreprinderi mici, dar, deocamdată, în România nu există încă o sursă de finanţare prin împrumut garantat de UE, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene. "Firmele nou înfiinţate au nevoie de bani pentru a se lansa. Însă noilor antreprenori nu le este uşor să obţină un împrumut bancar, din cauza lipsei activelor, a istoricului limitat de creditare sau a faptului că pleacă de la statutul de şomeri. Instrumentul european de microfinanţare Progress îi ajută să obţină finanţarea necesară pentru lansare sau dezvoltare. Circa 99% din companiile europene nou înfiinţate (start-up-uri) sunt întreprinderi mici sau microîntreprinderi. O treime din ele au fost fondate de persoane care nu aveau un loc de muncă", se arată în documentul oficialilor europeni.
În Europa, 99% din întreprinderile europene nou înfiinţate (start-up-uri) sunt întreprinderi mici sau microîntreprinderi, o treime dintre acestea fiind înfiinţate de persoane care nu aveau un loc de muncă. "Dat fiind faptul că, în prezent, oferta de credite este redusă, Comisia Europeană instituie un nou instrument european de microfinanţare, destinat să faciliteze accesul la fonduri celor care doresc să înfiinţeze o întreprindere sau să-şi extindă activitatea şi care întâmpină dificultăţi în a obţine un împrumut bancar.
Programul UE nu oferă creditele în mod direct, ci îi ajută pe furnizorii d