Dacii înving oricum! Zvonurile incredibile despre întâmplările de la Iaşi dospiseră toată după-amiaza cu berea şi cu vodca la un loc, încât, de unde până atunci nu le credeam deloc, seara, la plecarea dela "Capşa”, puteam să băgăm mâna în foc pentru ele. Aşa căpătaserăm noi convingerea asta în câteva ore, fără niciun argument în plus. Dacă am mai fi stat o oră-două la separeu am fi putut să credem şi în Moş Gerilă.

Florentin ştia mai bine decât mine şi decât Dorel ce se întâmplase pe la ceilalţi comunişti din Europa şi – pe drum, băgat între noi doi – ne-a spus că ne cam venise rândul şi nouă, e de aşteptat să pocnească buboiul.

– Da, e de aşteptat, a punctat Dorel. Să aşteptăm. Poate dă Tovarăşul colţul, mânca-i-aş coliva, că ne-am plictisit de dânsul.

– Da’ chiar o fi adevărat ce s-a întâmplat în RDG, în Bulgaria, sau e doar propaganda americanilor?, am întrebat eu cu sinceritate.

Chiar aşa credeam. Nu aveam niciun fel de informaţie. Când se întâmpla să mai aflu câte ceva, nu căpătam după aceea şi o confirmare. Dacă nu venea revoluţia, mamă, ce comunist împuţit aş fi ajuns! Şi ce bine aş fi dus-o!

Spre deosebire de noi, Florentin mai trăgea cu urechea la "Europa liberă” când se ducea acasă, la Vorona, mai comenta cu taică-su. Era dintr-o zonă slab colectivizată

– Vorona, Tudora, Corni – plină de ţărani îndărătnici şi cârcotaşi, era şi mai mare cu câţiva ani şi mai umblat prin ţară decât noi. De la el am aflat abia atunci, cu o săptămână înainte de revoluţie, şi nu ne venea a crede, despre mişcarea pentru drepturile omului a lui Paul Goma, despre greva minerilor din ‘77, despre fuga lui Pacepa, despre o demonstraţie a studenţilor din Iaşi. I-am zis că toate sunt legende şi nimic mai mult. De unde ştie el aşa ceva? Ce dovezi are? Dar n-am putut să nu-l credem când ne-a spus despre revolta muncitorilor