Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aprecierea leului loveşte în motorul antideficit

Publicat in Curierul, marți 29 martie 2011 ·

Exportatorii sunt singurii care au de pierdut de pe urma devalorizării monedei naţionale

În ultimele luni deficitul comercial a scăzut la 186 mil. euro, în contextul unei creşteri mult mai accentuate a exporturilor

În schimb, aprecierea leului îi ajută pe cei cu credite în valută şi la temperarea inflaţiei

În acest an leul s-a apreciat cu 9,5% faţă de dolarul american şi cu 4,5% faţă de euro, iar întărirea lui ajută BNR în lupta împotriva inflaţiei, dar dezechilibrează exportatorii, se arată într-o analiză X-Trade Brokers. Astfel, potrivit analiştilor, leul a câştigat 2,8% în martie în faţa euro, ducând aprecierea de la începutul anului la 4,55%. În faţa dolarului american, anul 2011 a adus leului un salt de 9,5%, performanţa net superioară fiind explicabilă prin aprecierea monedei europene faţă de dolar. Euro a fost preferat de investitori în aşteptarea deciziei de ridicare a ratei de dobândă de referinţă de către Banca Centrală Europeană, care face mai atractive plasamentele în moneda unică, relativ la cele în dolari. ''Tendinţa de apreciere a leului a devenit vizibilă de la jumătatea lunii februarie, însă mişcarea s-a desfăşurat atunci cu paşi mici. Au existat bănuieli ale unei intervenţii discrete din partea BNR, dezminţite de oficiali ai băncii centrale. Săptămâna trecută însă, ritmul s-a accelerat puternic. Stabilizarea situaţiei din Japonia a dus la o calmare a nervilor şi la un apetit în creştere pentru plasamente riscante. Leul a devenit un beneficiar net al acestei atitudini, iar noul acord cu FMI a adus de asemenea încrederea'', a declarat Victor Safta, directorul general X-Trade Brokers.

Când unii pierd, alţii câştigă

Întărirea leului ajută BNR în lupta împotriva inflaţiei, iar preţul produselor importate, exprimat în lei, ar fi normal să scadă, cu un decalaj de cel puţin câteva săptămâni. Pe de altă parte

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum o ora
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Ciolacu promite susţinerea investiţiilor şi control ruguros asupra cheltuielilor publice

Mediafax acum 27 minute
„La nivelul Guvernului ne-am asumat să asigurăm stabilitate economică şi să gestionăm cu responsabilitate resursele ţării. Vom pune în continuare accent asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor, îndeosebi a celor cu venituri reduse, şi a susţ

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum o ora
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

YouTube testează un nou buton pentru redarea aleatorie a conţinutului

Mediafax acum o ora
YouTube testează o funcţie nouă în aplicaţia Android, numită „Play something”, care permite redarea aleatorie a videoclipurilor în funcţie de preferinţele utilizatorilor. Funcţia este similară unui experiment de anul trecut, dar vine cu îmbunătăţiri

Elicopterul SMURD solicitat la Constanţa pentru un accident grav: trei răniţi

Mediafax acum 46 minute
Un accident grav a avut loc sâmbătă, în Sibioara, judeţul Constanţa. O maşină s-a răsturnat, o persoană fiind încarcerată şi două rănite, dar conştiente. A fost solicitat elicopterul SMURD. Potrivit ISU Constanţa, o maşină s-a răsturnat în şanţ în S

Un bărbat a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, la Răcoasa, județul Vrancea

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii vrânceni fac cercetări in rem după ce un bărbat de 40 de ani, care strângea lemne uscate din pădure, a fost împuşcat mortal, vineri seara, în timpul unei partide de vânătoare la Răcoasa, acuzaţiile fiind de ucidere din culpă, nerespectare

O femeie s-a dezbrăcat și a vrut să-l fure pe pruncul Iisus de la Vatican VIDEO

Ziua News acum 2 ore
O activistă ucraineană Femen a încercat să fure Pruncul din scena Nașterii Domnului de la Vatican. Tânăra în vârstă de 28 de ani s-a dezbrăcat înainte de a se cațăra peste gard și de a se repezi spre șopronul din fața bazilicii, anunță Corriere dell

Un bărbat s-a stropit cu benzină și a vrut să-și dea foc, în fața Primăriei Suceava. Cum și-a justificat gestul șocant

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 47 de ani s-a stropit cu combustibil ameninţând că se sinucide. Incidentul a avut loc sâmbătă, 28 decembrie, în faţa Primăriei Suceava, unde bărbatul, aflat în stare de ebrietate, a ajuns cu un autoturism pe care se pare că l-a condus.

Donald Trump solicită amânarea interzicerii TikTok în SUA pentru a căuta o soluție politică

Ziare.com acum 5 ore
Preșdintele ales Donald Trump a cerut Curții Supreme a SUA să amâne aplicarea unei legi care ar putea interzice populara aplicație TikTok sau ar forța vânzarea acesteia, invocând necesitatea unui timp suplimentar pentru a explora o „rezolvare politi

Atenţie! Risc de avalanşă în afara pârtiilor amenajate, în Sinaia

Mediafax acum 6 ore
Conform sursei citate, condiţiile meteo din ultimele zile au creat plăci de vânt, astfel că se pot forma avalanşe în zonele situate în afara pârtiilor amenajate. Riscul este crescut pe crestele dinspre Valea Prahovei. Aici, există straturi de zăpadă

Vremea

București
acum

sâm.

2°/4°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

3°/7°
lun.

1°/6°
mar.

2°/8°
Constanta
acum

sâm.

2°/4°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°