Dacă în anii ’90, spectacolele „Trilogia greacă“ şi „...au pus cătuşe florilor…“ au dezinhibat spirite şi au spulberat prejudecăţi, azi a apărea gol pe scenă e ceva obişnuit. Regizorii Andrei Şerban şi Radu Afrim, actriţa Ramona Dumitrean, coregrafa Vava Ştefă-nescu şi profesorul Marian Popescu analizează evoluţia nudităţii pe scenă, de la artă la vulgaritate.

Andrei Şerban şi Alexander Hausvater, regizori întorşi după '89 de peste Ocean, au montat „Trilogia greacă" (1990) la Teatrul Naţional Bucureşti, şi „...au pus cătuşe florilor..." (1994) la Odeon, spectacolele lor rămânând memorabile peste timp printr-o estetică a corpurilor goale, prin simplitatea mijloacelor artistice.

Ulterior, şi regizorii Mihai Măniuţiu şi Radu Afrim sau coregrafa Vava Ştefănescu au folosit trupuri goale în spectacole care au percutat prin frumuseţea lor vizuală conştiinţele spectatorilor. Din păcate, în timp, tema nudului a fost supralicitată în multe producţii ieftine, potrivit ideii că odată cu apariţia unui actor dezbrăcat pe scenă succesul la public este garantat. „Nuditatea pe scenă în contextul vieţii de azi, unde totul alunecă spre exhibiţionism, vulgaritate şi lipsă de viziune, mi se pare nu doar inutilă, ci chiar periculoasă", spune Andrei Şerban.

„De câte ori am recurs la nuditate în spectacolele mele, actorii au acceptat de fiecare dată fără rezerve, simţind că o fac din motive artistice şi poetice care înnobilează şi inspiră, în loc să exploateze şi să defăimeze trupul actorului", subliniază regizorul.

„Afrim gândeşte nuditatea pictural"

Ramona Dumitrean, actriţă de top a Teatrului Naţional din Cluj-Napoca, s-a dezbrăcat în spectacole semnate de regizorii Andrei Şerban şi Radu Afrim. „De la Radu Afrim n-am avut nevoie decât de un zâmbet ca să-mi dau jos «textila». După «lupte seculare», Andrei Şerban a reuşit să mă convingă într-un