În weekend-ul care tocmai a trecut a avut loc unul dintre cele mai importante evenimente de Hip Hop din România, Hip Hop International Romania Championships. Campionatul naţional a fost organizat la Braşov, la Centrul Cultural Reduta, de către HHI România, federaţie prezidată de orădenii Gabriel Chevari şi Darius Domocoş.
Competiţia a adunat cei mai talentaţi şi mai pregătiţi 300 de dansatori Hip Hop din România şi s-a desfăşurat pe trei categorii de vârstă. „Având în vedere nivelul ridicat al competiţiei şi progresul fantastic pe care Hip Hop Dance-ul îl înregistrează în România, organizatorii au hotărât să permită posibilitatea de a reprezenta România la Campionatele Mondiale din Las Vegas trupelor care au ocupat locurile 1,2 si 3 şi de asemenea celor care au ocupat locul 1 la categoria Popping si Locking.
Oradea reprezentată la Las Vegas
Astfel, anul acesta trupa Future M&Q va avea posibilitatea de a face această deplasare şi de a reprezenta atât România cât şi Oradea la Campionatele Mondiale. Fiind o deplasare foarte costisitoare recurgem la ajutorul tuturor celor care au posibilitatea să ni-l acorde", a spus Cosma Lennon, coregraful trupei Future M&Q.
Braşovul, mai interesat
Acesta a subliniat că oraşul nostru a pierdut un eveniment cultural de mare amploare în România (Campionatele Naţionale de Hip Hop Dance) tot din considerente financiare. „Autorităţile din Braşov au fost mult mai receptive şi deschise în sprijinirea acestui eveniment", a spus Cosma Lennon.
Câştigători
o Locul I - The Bombons (BUCURESTI)
o Locul II - Ritm-mic (ORADEA)
o Locul III - Vivace Crew (VULCAN)
o Locul I - Lil Style (GALATI)
o Locul II - Future M&Q (ORADEA)
o Locul III - Clevers (MARGHITA)
@N_P