Confruntarea dintre Ghiţă şi SOV se poartă atât pe cale juridică, cât şi în forţă, cu bodyguarzi care scârţâie nervos bolizi prin curtea televiziunii. Sursa: EVZ
1 /.
Disputa pe Realitatea TV se ascute. Acţiunile din ultimele zile, marca Sorin Ovidiu Vîntu, indică faptul că acesta doreşte să recâştige controlul asupra televiziunii "cedate" pe termen de cinci ani managerului Asesoft, Sebastian Ghiţă. Iar ultima dintre ele, intervenţia în forţă, cu bodyguarzi, la sediul Realitatea TV s-a consumat duminică după-amiaza.
Unele voci susţin că SOV ar fi încercat să stopeze dezvăluirile WikiLeaks, deşi telegramele se aflau deja în posesia mai multor instituţii media. Altele - că ar fi fost aleasă ziua respectivă deoarece duminica, în redacţie, sunt foarte puţini angajaţi.
Negocieri cu mascaţii "la uşă"
Oricare ar fi fost motivele alegerii zilei, acţiunea în forţă a lui SOV a fost una menită să intimideze. Iniţial, firma de pază angajată de managerul Ghiţă nu i-a permis accesul lui Vîntu în sediul televiziunii. În cele din urmă, SOV a ajuns la "negocieri" cu Sebastian Ghiţă, dar nu înainte ca acesta din urmă să cheme poliţia şi Detaşamentul de Intervenţie Rapidă.
Oficialii MAI au motivat că au intervenit pentru ca situaţia să nu escaladeze. Şi, cel puţin pentru moment, "negocierile" par să fi dat roade, pentru că, duminică seara, la ieşirea din sediul Realitatea TV, toţi cei implicaţi au pozat în oameni veseli şi fericiţi.
În realitate, episodul de duminică nu a fost unul spontan şi nici izolat, ci s-a consumat pe fondul unor tensiuni mai vechi între cele două tabere. Surse EVZ au precizat că între noul manager Sebastian Ghiţă şi "vechea gardă" din conducerea Realitatea TV (directorul general Sorin Enache, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului de Administraţie, Sorin Freciu, respectiv, Dragoş Ne