Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încep demersurile pentru spitalul regional

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 29 martie 2011 ·

Conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu-Mureş a declarat că face demersurile necesare pentru ca unitatea medicală să fie clasificată în spital de gradul I.

În prezent, potrivit ministrului Sănătăţii Cseke Attila, nici un spital din ţară nu deţine în structura sa toate specialităţile necesare pentru a deveni spital de gradul I. Pentru a întruni condiţiile necesare conducerea SCJU Târgu-Mureş intenţionează să încheie un protocol de colaborare cu Spitalul Clinic Judeţean Mureş, în vederea asigurării liniei de gardă pentru specialităţile deficitare. „Dorinţa noastră este să avem în componenţă toate secţiile care lipsesc, dar pentru ca să nu stăm în loc şi să ajungă la spital de rang unu încercăm să facem un protocol de colaborare cu celălalt spital, astfel încât să avem la dispoziţie cel puţin o linie de gardă pentru activităţile clinice care lipsesc, până când acest spital probabil va avea în componenţa lui şi aceste secţii clinice care lipsesc în momentul de faţă”, a declarat dr. Florin Gomotârceanu, managerul SCJU Târgu-Mureş.

Acesta a arătat că una dintre cereri pentru a deveni spital regional este ca adresabilitatea pacienţilor din extrateritoriu să fie mai mare de 30%, lucru ce se şi întâmplă. „În procesul de acreditare al spitalului doresc ca acesta să fie clasificat în gradul I fără doar şi poate. Este evidentă această cerere şi din punct de vedere moral, pentru că acest spital este unul dintre cele mai performante din ţară. Dacă acest spital nu se încadrează în gradul I, atunci care dintre spitale se încadrează”, a continuat managerul SCJU Târgu-Mureş. Totodată, acesta a subliniat că, construcţia clădirii spitalului regional de urgenţă se impune atât pentru lipsa secţiilor necesare SCJU pentru a deveni spital regional, cât şi din cauza capacităţii reduse de spitalizare în prezent. „Aşa cum am mai spus tindem spre norma europ

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sébastien Lecornu, desemnat din nou de Emmanuel Macron pentru funcția de PREMIER al Franței

Gandul acum 2 ore
Premierul demisionar Sébastien Lecornu, care declarase că misiunea sa “s-a încheiat”, a fost în cele din urmă desemnat din nou de președintele Republicii pentru funcția de prim ministru al Franței vineri seara. O numire pe care fostul ministru al Fo

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă, date în judecată pentru că nu au organizat alegeri pentru Primăria Capitalei

HotNews acum o ora
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Potrivi

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum 3 ore
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 5 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 5 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 9 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum 5 ore
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Întâlnirea convocată de Macron a fost un EȘEC. Marine Le Pen: „O întâlnire a negustorilor de covoare”

Gandul acum 3 ore
Președintele Franței Emmanuel Macron a convocat liderii partidelor politice, vineri 10 octombrie, la Palatul Elysee pentru o reuniune de criză, însă, potrivit stângii, întâlnirea nu ar fi dus la niciun rezultat, ci ar fi adâncit criza actuală, în aș

Vremea

București
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

11°
sâm.

9°/15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/17°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

8°/14°
mar.

6°/11°
Timisoara
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/19°
lun.

9°/18°
mar.

10°/16°