Marian Vanghelie nu a plâns, presa, ca de obicei, exagerează. El a strivit o lacrimă, poate două, în colţul ochiului drept, care ar fi trecut neobservate dacă nu le-ar fi şters cu dosul palmei, astfel atrăgând atenţia spectatorilor că este încercat de o emoţie puternică. Era "un moment foarte complicat", cum a repetat de vreo şase ori, în care trebuia să ia decizia "foarte complicată" de a-l exclude din PSD pe compromisul Adrian Severin, la cererea liderului partidului Victor Ponta, care nu a vrut să se mai complice cu europarlamentarul-problemă. Raţiunea i-a dictat şefului organizaţiei Bucureşti să se supună solicitării venite de la vârful partidului, dar inima nu l-a lăsat, fiind pe deplin convins, în adâncul sufletului său simţitor, că ar comite o nedreptate. Povara grelei hotărâri i-a luat-o de pe umeri Severin însuşi, care, după o matură chibzuinţă lângă tâmpla lui Vanghelie, şi-a prezentat demisia ca pe un act de demnitate personală şi mare generozitate faţă de organizaţia atât de iubită, încât a vrut s-o scutească de umilinţa de a se transforma în "pluton de execuţie", chiar de aniversarea zilei lui de naştere. Episodul s-a încheiat într-o efuziune de sentimente generală, mulţumirile, regretele, încurajările şi solidaritatea for ever copleşind emotiva adunare.

Altfel s-ar fi desfăşurat, însă, evenimentele, dacă Adrian Severin ar fi fost deputat în Parlamentul României, nu în cel european, şi o echipă de aşa-zişi lobbyişti autohtoni i-ar fi oferit 12.000 de euro, ca să modifice o lege în favoarea lor, dovedind, prin înregistrări, că parlamentarul este uşor coruptibil. În primul rând, nu ar fi existat niciun demers de excludere din partid a acestuia. PSD, asemenea celorlalte partide româneşti, nu-i dă afară pe demnitarii cercetaţi de DNA pentru fapte de corupţie şi cu atât mai puţin s-ar fi preocupat de moralitatea îndoielnică a unuia dintre mem