Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marius Petcu a primit mită de 340.000 de euro, timp de 17 luni

Publicat in Antena 3, marți 29 martie 2011 ·

Curtea de Apel Bucureşti a prezentat motivarea deciziei de cercetareîn stare de libertate în cazul lui Marius Petcu. În motivare se precizează că la dosar există probe care atestă că Petcu aluat mită. Liderul sindical a primit mită în valoare de 340.000 de euro, în mai multe tranşe, timp de 17 luni.

Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că "promisiunea de atribuire a unei lucrări nu poate duce la concluzia că Marius Petcu şi-a luat angajamentul ca, pe viitor, să comită o infracţiune de luare de mită", iar verificările facturilor de către procuror nu necesită arestarea acuzatului.

Aşa că, Marius Petcu poate fi cercetat în libertate, cu toate că în motivarea Curţii de Apel se spune că din înregistrări reise fără dubiu caracterul infracţional al înţelegerii dintre Marius Petcu şi Petre Dorin Scrieciu.

Procurorii anticorupţie au cerut arestarea lui Marius Petcu, acuzat că a luat mita din cotizaţiile membrilor de sindicat. Curtea de Apel Bucureşti a respins însă propunerea de arestare preventivă, iar procurorii DNA au făcut recurs. Sindicalistul a fost prins în flagrant în timp ce primea mită de 40.000 de euro.

Marius Petcu este cel mai bogat lider de sindicat. În declaraţia sa de avere se regăsesc mai multe imobile, conturi grase în bancă şi acţiuni la mai multe firme.

Potrivit declaraţiei de avere, Petcu are în proprietate cinci terenuri, trei case, dintre care una de vacanţă, bijuterii, ceasuri, tablouri şi icoane în valoare de 20.000 euro.

Însă asta nu e tot. Liderul sindical are conturi personale de 60.000 şi 400.000 RON, conturi ale soţiei de peste 100.000 euro şi peste 250.000 RON şi acţiuni la cinci firme. Petcu are, însă, şi un împrumut în valoare de 180.000 euro, luat de la PSV Company S.A..

Curtea de Apel Bucureşti a prezentat motivarea deciziei de cercetareîn stare de liberta

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul oraș din România care montează gard electric împotriva urșilor. Au fost deja instalați 800 de metri

Adevarul acum 39 minute
Locuitorii din Râșnov, județul Brașov, vor fi protejați de urșii care coboară la containere cu ajutorul unui gard electric. Primii 800 de metri de barieră au fost deja instalați.

SUA retrage jumătate din trupele Gărzii Naționale trimise la Los Angeles. „Haosul se diminuează”

Adevarul acum 2 ore
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a aproximativ 2.000 de militari din cei 4.000 ai Gărzii Naționale desfășurați la Los Angeles.

O maşină a ricoşat într-o benzinărie, unde a lovit o butelie GPL, după ce s-a ciocnit cu o autoutilitară pe DN 11

HotNews acum o ora
O persoană a fost rănită în cccidentul care a avut loc miercuri dimineața în zona localității Sănduleni din județul Bacău. „Pe DN 11 Oneşti-Bacău, în zona localităţii Sănduleni, judeţul Bacău, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 25 minute
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 2 ore
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Horoscop pentru miercuri, 16 iulie 2025. Ziua aduce noutăți în plan familial pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 54 minute
Berbec Esti vedeta zilei. Beneficiezi de multa energie și de șanse deosebite de a-ți remodela personalitatea si modul de relationare cu ceilalti. Sunt momente favorabile pentru a începe un program de îngrijire corporală, pentru înnoirea garderobei s

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 10 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Google a semnat un acord de 3 miliarde de dolari pentru energie hidroelectrică în SUA. Este cel mai mare pact corporativ din lume pentru energie curată

Mediafax acum 43 minute
Acordul dintre Google și Brookfield Asset Management include acorduri inițiale de achiziție de energie pe 20 de ani, în valoare totală de 3 miliarde de dolari, pentru energia electrică generată de două centrale hidroelectrice din Pennsylvania. Gigan

Vremea

București
acum

24°
mie.

20°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

24°
mie.

18°/30°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°