Mijlocaşul FC Braşov, Alex Chipciu, a declarat că vrea revanşaîn faţa liderului Oţelului Galaţi, după ce în meciul tur au avut desuferit.
"Va fi un joc foarte greu, împotriva unei echipe foartebune, însă dacă vom juca cu determinare şi agresivitate vomcâştiga. Avem de luat o revanşă de luat, după meciul din tur, încare am pierdut nemeritat, după un gol luat în minutul 90, cu doijucători eliminaţi, iar finalul acelui joc s-a disputat peîntuneric", a spus Alex Chipciu.
Fotbalistul "stegarilor" s-a declarat bucuros de interesul Steleipentru el: "Mă simt bine când aud că Gigi Becali mă vrea,înseamnă că sunt apreciat pentru ceea ce fac pe teren. Dar, acum numă gândesc să plec de la Braşov. Sunt doar la primul an în primaligă şi trebuie să joc în continuare cât mai bine".
"90%şanse să câştigăm"
Colegul lui Chipciu, fundaşul Adrian Rusu, a declarat că"suntem conştienţi că ne aşteaptă un meci foarte dificil cuOţelul. Vom întâlni o echipă cam de profilul nostru, care munceştetoate cele 90 de minute. Sunt convins că va fi un meci frumos. Nune intereseaza şansele Oţelului la titlu, important este săcâştigăm noi şi să ne atingem obiectivul. Sunt un tip optimist şicred că avem 90% şanse să câştigăm cu Oţelul. Am demonstrat căputem bate orice echipă din România".
Mijlocaşul FC Braşov, Alex Chipciu, a declarat că vrea revanşaîn faţa liderului Oţelului Galaţi, după ce în meciul tur au avut desuferit.
"Va fi un joc foarte greu, împotriva unei echipe foartebune, însă dacă vom juca cu determinare şi agresivitate vomcâştiga. Avem de luat o revanşă de luat, după meciul din tur, încare am pierdut nemeritat, după un gol luat în minutul 90, cu doijucători eliminaţi, iar finalul acelui joc s-a disputat peîntuneric", a spus Alex Chipciu.
Fotbalistul "stegarilor" s-a declarat bucuros de interesul Steleipentru el: