40.000 de oameni au fost forţaţi de comunişti să-şi lase casele din Banat pentru câmpia cu veri uscate şi ierni grele. Au fost deportaţi pentru că erau „duşmani ai poporului“. Cei mai mulţi deportaţi erau convinşi că vor ajunge în Siberia, mai ales că nimeni nu le-a spus unde vor fi duşi. Au ajuns însă în Bărăgan, unde au înfiinţat 18 localităţi.

În mai puţin de 48 de ore, peste 250 de localităţi situate în apropierea frontierei cu Iugoslavia au fost golite de localnicii consideraţi o ameninţare pentru regim. Epurarea Banatului a lovit în fermieri, proprietari de pământ, industriaşi, dar şi în hangii, refugiaţi basarabeni sau aromâni şi rude ale acestora, cetăţeni străini şi mulţi alţii.

Citiţi şi:

Slobozia: Stepa Bărăganului, mumă pentru martirii Banatului

Ileana Silveanu a inventariat torturile comuniste: "Inchiziția era copil mic pe lângă ce făcea statul comunist"

Prigoana a început în noaptea de 17 spre 18 iunie 1951, de Rusalii. În mai puţin de 48 de ore, 12.791 de familii din 258 de localităţi situate în apropierea frontierei cu Iugoslavia, în actualele judeţe Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, au părăsit cu lacrimi în ochi meleagurile natale sau cele în care se refugiaseră din calea Armatei Roşii.

„Igienizarea Banatului", cum avea să fie dovedită după înscrisurile oficiale găsite la mijlocul anilor 1950, a schimbat multe vieţi. „Au băgat groaza în noi. Miliţienii erau înarmaţi, loveau în stânga şi-n dreapta cu paturile armelor, împungeau cu baionetele. Ne-au spus că avem două ore să ne facem bagajele. Nu ni s-a spus nimic, nici de ce vom pleca, nici unde vom fi duşi. Aveam voie să luăm doi cai şi o vacă. Alte animale, nu. În rest, puteam să luam cât puteam duce într-o căruţă. Am lăsat totul în urmă, am strâns în grabă ce am putut. Ne-au rămas animalele în urmă, casele, tot, tot", a povestit Aurelia Suchoverschi (