Cei cărora nu le plac, fie numele, fie prenumele, au posibilitatea să şi le schimbe pe cale administrativă, chiar dacă sunt minori, iar după aproximativ două luni de zile, se pot prezenta cu numele preferate. Există părinţi care ţin cu tot dinadinsul ca juniorii lor să poarte prenume pe post de amintire pentru lucruri care le-au marcat existenţa. Iar de aici şi până la categoria numelor ciudate nu este decât un pas mic. Dacă, pentru vedete, care au făcut o pasiune pentru nume nemaiauzite, subiectul nu constituie o problemă, printre oamenii de rând, însă, lucrurile stau altfel. Totul, din cauză că trăind printre copii obişnuiţi, care poartă nume comune, micuţii pe care părinţii îi botează cu nume originale pot avea de suferit. Astfel, pe măsură ce aceştia cresc, suportă din ce în ce mai greu tachinările şi răutăţile celorlalţi copii, lucru care îi transformă, în timp, în persoane frustrate, retrase. Mo-tivul e simplu: doresc să evite momentul în care sunt obligaţi să se prezinte, împrejurare percepută de ei drept subiect de amuzament. Asupra unei asemenea situaţii a dorit să atragă atenţia şi mama unei fetiţe de 11 ani, care ne-a rugat să-i păstrăm anonimatul, din motive lesne de înţeles. „Noi am înfiat o fetiţă, am luat-o de mică, avea nouă luni. N-o să uit niciodată momentele alea de mare fericire, pentru că am alergat ceva până am adoptat-o. E drept că avea un prenume mai ciudat, însă, pentru noi, numele nu conta absolut deloc, putea s-o cheme oricum. Ce-am crezut noi atunci, chiar nu mai contează, pentru că fetiţa, care acum are 11 ani, răcneşte din toţi ficaţii să-i schimbăm numele de botez, că nu mai su-portă să-şi bată joc de ea toţi copii. E adevărat că am răsfăţat-o, că obţine de la noi tot ce vrea, dar ea e viaţa noastră şi nu vrem să sufere. Cu ajutorul dumneavoastră, vrem să aflăm dacă, în afara numelui de familie, se poate schimba legal şi numele de botez