Noua Lege 220 privind energia regenerabilă ar putea fi aplicată începând cu luna iunie a acestui an, imediat ce România va primi un răspuns din partea Comisiei Europene pe această teamă, a declarat, ieri, Zoltan Nagy Bege, reprezentantul Agenţiei Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). "Probabil că cel târziu în luna iunie putem aplica noua Lege 220 privind certificatele verzi. Aşteptăm răspunsul din partea Comisiei Europene, cel târziu la sfârşitul lunii mai", a spus Nagy, citat de Agerpres. La rândul său, Laszlo Borbely, ministrul Mediului, a menţionat că speră să existe o poziţie clară legată de Legea 220 privind certificatele verzi în perioa-da următoare. În prezent, Legea 220 nu se aplică nu pentru că lipseşte legislaţia secundară, ci din cauza lipsei avizului CE, a afirmat Zoltan Nagy Bege.
A.G. Noua Lege 220 privind energia regenerabilă ar putea fi aplicată începând cu luna iunie a acestui an, imediat ce România va primi un răspuns din partea Comisiei Europene pe această teamă, a declarat, ieri, Zoltan Nagy Bege, reprezentantul Agenţiei Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). "Probabil că cel târziu în luna iunie putem aplica noua Lege 220 privind certificatele verzi. Aşteptăm răspunsul din partea Comisiei Europene, cel târziu la sfârşitul lunii mai", a spus Nagy, citat de Agerpres. La rândul său, Laszlo Borbely, ministrul Mediului, a menţionat că speră să existe o poziţie clară legată de Legea 220 privind certificatele verzi în perioa-da următoare. În prezent, Legea 220 nu se aplică nu pentru că lipseşte legislaţia secundară, ci din cauza lipsei avizului CE, a afirmat Zoltan Nagy Bege.
A.G.