Populaţia a scăzut cu 25%, până la 713.777, nivelul din 1910. Locuitorii fug din oraş pentru a scăpa de criză. Clădirile părăsite se prăbuşesc.
A fost inima industriei americane, dar acum zace în ruină: portretul dezolant al unui oraş decăzut, răvăşit de recesiunea globală. Populaţia Detroitului devastat de criză a scăzut cu un sfert şi a ajuns la cel mai scăzut nivel din 1910 încoace.
Fabrici goale, case carbonizate, bănci părăsite, secţii de poliţie abandonate – acesta este oraşul căruia i se spunea “The Motor City” de când Henry Ford a construit prima sa maşină, scrie Daily Mail.
Aproape o treime din suprafaţa de 225 de kilometri pătraţi este goală sau părăsită. Imagini ale fotografilor francezi Yves Marchand şi Romain Meffre ilustrează declinul cutremurător al unor clădiri mândre cândva, astăzi lăsate în ruină. Arată mai curând ca într-o producţie hollywoodiană despre viaţa după apocalipsa nucleară.
Decăderea nu face discriminări, cinematografele zac părăsite alături de bănci sau spitale.
Într-una dintre cele mai şocante fotografii, dosare cu poze ale suspecţilor arestaţi zac maldăre pe podea. Statisticile din 2010 arată că economia, vremea sau atracţia suburbiilor sunt principalele responsabile pentru golirea oraşelor. Mai ales oraşele care au avut comunităţi mari de populaţie de culoare au fost în mod deosebit afectate: Chicago, Oakland, Atlanta, St. Louis. Dar la Detroit, unde populaţia de culoare era majoritară, a fost un dezastru.
Principalele cauze ale declinului sunt considerate marea concurenţă din industria automobilului, închiderea fabricilor şi concedierile masive. Cu un secol în urmă, dezvoltarea industriei auto a indus o creştere spectaculoasă care a făcut din Motor City al patrulea oraţ ca mărime din America în 1920, un loc pe care l-a păstrat până în 1950. În 2000, Detroit era pe locul 10 după mărimea populaţiei.