România a intrat într-o bizară criză de supraproducţie informaţională, odată cu publicarea telegramelor trimise de la Ambasada SUA din Bucureşti către Departamentul de Stat american.

Deocamdată, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie (CRJI) deţine 1.027 de astfel de documente (obţinute în urma unui acord cu WikiLeaks). Până la ora la care scriu acest text, site-ul kamikazeonline.ro a apucat să publice, integral, în versiune originală, abia şapte. Jurnaliştii de la CRJI au precizat că "nu au transferat telegramele niciunei instituţii media" şi că vor publica articole despre conţinutul acestora exclusiv prin membrii săi. Şi totuşi, în ultimele 24 de ore, am avut parte de un adevărat bombardament cu citate, în jurul cărora au fost difuzate ore întregi de talk-show-uri, buletine de ştiri, articole on-line.

În fişa postului oricărui jurnalist stă scris că trebuie să dea primul ştirea. E de înţeles, deci, de ce a fost o miză pentru toată lumea să aibă acces la telegramele WkiLeaks referitoare la România, încă de anul trecut, de când organizaţia lui Assange a anunţat că deţine peste 250.000 de documente din arhiva Departamentului de Stat.

Dincolo de interesul legitim al mass-media se află şi cel al politicienilor şi al altor persoane publice din România, eroi, cu voie sau fără de voie, ai celebrelor telegrame. Fiind vorba de un aşa mare volum de informaţie, practic imposibil de controlat, e de înţeles şi emoţia împricinaţilor.

Cei care şi-au tocit coatele mai multă vreme în politică spun, cu cinism: "Nu contează cine cu cine votează. Important e cine numără voturile". Iar în sport există expresia "a fura startul". Altfel spus, orice meseriaş al ştirilor de televiziune (ne aflăm în era în care, dacă TV nu e, nimic nu e) ştie că telespectatorul rămâne cu prima frază şi, dacă nu s-a plictisit prea tare, cu ultima. De acee