În urma alegerilor regionale de duminică din landul Baden-Wurttemberg, ecologiştii din Germania ar putea desemna pentru prima dată în istoria existenţei partidului lor un premier provenit din rândul verzilor. "Este o victorie istorică (n.r. - a Partidului Verde din Germania), pentru care Partidul Ecologist Român le transmite cele mai calde felicitări!", a declarat preşedintele Partidului Ecologist Român (PER), Dănuţ Pop. Ecologiştii din Germania au întrunit 24,2% din voturile valabil exprimate - este o creştere de peste 13% de la ultimele alegeri din 2006. În acelaşi timp, social-democraţii au primit 23,1% din voturi, ceea ce face extrem de probabilă o alianţă între cele două partide pentru a forma o majoritate parlamentară regională. Partidul Ecologist Român a transmis, ieri, o scrisoare de felicitare omologilor din Germania, cu care sunt în relaţii foarte bune de prietenie şi colaborare. "Exemplul Germaniei, precum şi al altor ţări civilizate din Europa, unde partidele ecologiste sunt la guvernare şi au grupuri parlamentare importante atât în Parlamentele naţionale, cât şi în Parlamentul European, va fi urmat, cu siguranţă, şi de România şi toate celelalte ţări din regiune. Este doar o chestiune de timp până ce electoratul din aceste ţări îşi va da seama de forţa fantastică pe care o reprezintă valorile, doctrina şi partidele ecologiste în cadrul Uniunii Europene", a susţinut într-un comunicat remis Curierului Naţional, preşedintele PER, Dănuţ Pop. Acesta a ţinut să transmită, încă o dată, sincere felicitări colegilor săi din Germania şi i-a asigurat că sunt pe drumul cel bun şi, cât de curând, le va lua exemplul şi va înregistra un scor foarte bun la alegerile din 2012, scor care va permite României să intre în rândul ţărilor civilizate ale Uniunii Europene.
În urma alegerilor regionale de duminică din landul Baden-Wurttemberg, ecologiştii din Germania a