Guvernul premierului Naji Otri urmează să demisioneze azi, iar noul Cabinet va fi format în Siria în 24 de ore, a declarat pentru AFP un înalt oficial din Damasc.
"Guvernul urmează să-şi prezinte demisia astăzi şi un nou Cabinet va fi format în 24 de ore", a precizat acest oficial, care a preferat să-şi păstreze anonimatul.
Această decizie intervine în momentul în care regimul se confruntă cu o mişcare de contestare fără precedent, pe fondul revoltelor care zguduie lumea arabă.
Preşedintele Bachar al-Assad, la putere din 2000, urmează să anunţe o serie de măsuri de liberalizare a vieţii politice şi sociale, în special abolirea stării de urgenţă, care se află în vigoare de aproape 5 decenii şi care privează cetăţenii sirieni de majoritatea libertăţilor publice.
F. A. Guvernul premierului Naji Otri urmează să demisioneze azi, iar noul Cabinet va fi format în Siria în 24 de ore, a declarat pentru AFP un înalt oficial din Damasc.

F. A.