Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comunicat privind dezbaterea „Întârzierile procesuale - posibile soluţii legislative sau administrative", Predeal, 29 martie 2011

Publicat in Ziua Constanta, marți 29 martie 2011 ·

În data de 29 martie 2011 preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, domnul judecător Horaţius Dumbravă, a participat la dezbaterea «Întârzierile procesuale - posibile soluţii legislative sau administrative», organizată la Predeal, sub egida Societăţii Academice Române şi a British Embassy Bucharest. La dezbatere au participat judecători ai Curţii Constituţionale, membri ai CSM, judecători de la tribunale şi curţi de apel, reprezentanţi ai Ministerului Public, Ministerului Justiţiei, precum şi membri ai corpului diplomatic acreditaţi în România. Toţi participanţii s-au declarat preocupaţi de impactul dispoziţiilor din legea micii reforme şi de impactul noilor coduri ce ar urma să intre în vigoare asupra resurselor umane de la instanţe şi parchete, implicit asupra duratei de soluţionare a cauzelor. Preşedintele CSM a prezentat date statistice preliminare cu privire la efectele legii mici reforme (Legea 202/2010) în materie penală asupra gradului de încărcătură a completelor de judecată de la tribunale şi curţi de apel. Legea în cauză s-a dorit a fi un element ce ar genera o celeritate accelerată a soluţionării cauzelor, dar şi o modalitate de unificare a practicii judiciare. În esenţă, în materie penală s-au adus modificări de esenţă în competenţa tribunalelor şi curţilor de apel prin aceea că parte din cauzele de la tribunal au fost preluate în competenţă de către curţile de apel. Din analiza datelor statistice pe două luni în materie penală - respectiv lunile ianuarie şi februarie 2011 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2010 - s-a făcut remarcată existenţa unei scăderi a numărului de dosare înregistrate la tribunale, cu 20,95%, în schimb s-a înregistrat o creştere foarte mare la curţile de apel în procent de 79,93% în condiţiile în care nu s-a avut în vedere, la intrarea în vigoare a acestei legi, şi un studiu de impact adecvat, în special în ce priveş

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 6 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 5 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 3 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 12 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 12 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 7 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 6 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 4 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 5 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°