Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protestele din Bahrein, soldate cu 24 de morți. Opoziția cere dialog

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 29 martie 2011 ·

Recentele proteste din Bahrein s-au soldat cu 24 de morţi, între care patru poliţişti, iar manifestanţii au folosit tactici ale grupării şiite libaneze Hezbollah, a afirmat azi ministrul de externe din emirat, şeicul Rashid ben Abdallah Al-Khalifa, informează AFP, citată de Agerpres. Sursa: Reuters

„Patru poliţişti, şapte civili nevinovaţi şi 13 persoane implicate în revolte şi acţiuni violente şi-au pierdut viaţa”, 391 de membri ai forţelor de ordine şi 56 de civili, inclusiv cetăţeni străini, au fost răniţi, a declarat şeicul Rashid, adresându-se parlamentului de la Manama.

Şeful diplomaţiei din Bahrein a apreciat că modalitatea de a protesta, instalarea unei tabere de protestatari în Piaţa Perlei din Manama, sunt similare metodelor utilizate de gruparea libaneză Hezbollah, susţinută de Siria şi de Iran.

Ridicarea de baricade, ocuparea spitalelor, a unor clădiri publice, a sediului televiziunii, şi crearea de celule care să se ocupe de mobilizarea manifestanţilor pe teren, de aprovizionarea şi informarea acestora sunt tactici copiate de la Hezbollah, a subliniat oficialul de la Manama. „A fost deschisă o anchetă menită să dezvăluie, între altele, natura contactelor” între manifestanţi şi Hezbollah, a conchis şeicul Rashid.

Guvernul din Bahrein, guvernat de o dinastie sunită (comunitate minoritară), a denunţat sprijinul acordat de Hezbollah şi de autorităţile iraniene mişcării şiite de protest din emirat, care a avut loc din februarie până în luna martie. Forţele de ordine locale au reuşit să pună capăt protestelor cu ajutor primit din partea trupelor forţei comune a Consiliului de Cooperare al Golfului, în frunte cu Arabia Saudită.

Cel mai dur răspuns al autorităților a fost dat pe 16 martie, când forţele de securitate din Bahrein, sprijinite de tancuri şi elicoptere, au lansat un asalt asupra protestatarilor antiguv

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 29 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum o ora
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum 2 ore
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°