Publicarea stenogramelor americane despre România, despre clasa politică şi oamenii de afaceri a pus lumea politică de la noi pe jar. Nimeni nu le contestă autenticitatea, deşi le califică drept bârfe, fără substanţă.
Wikileaks are 250.000 de cablograme transmise de misiunile diplomatice americane Departamentului de Stat. Despre România sunt 1.027 de cablograme. Liviu Avram, redactor-şef adjunct al cotidianului Adevărul, unul dintre jurnaliştii români care a abţinut acordul Wikileaks de a le publica, spune întreaga istorie. Anul trecut Cornel Nistorescu, directorul la Cotidianul, a obţinut acordul de principiu al Wikileaks de a publica stenogramele despre România. Nu se ştie din ce motiv, acest lucru nu s-a mai întâmplat. La începutul anului, o organizaţie neguvernamentală, Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie (care cuprinde jurnalişti independenţi, dar şi alţii care lucrează sub contract la alte publicaţii), a obţinut acordul Wikileaks de a le publica.
Trei jurnalişti de la Adevărul, Kamikaze şi de la Jurnalul Naţional care sunt înscrişi în Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie au obţinut acordul de a le publica în ziarele lor. Publicarea ar fi urmat să înceapă miercuri - aceasta era coordonarea - şi fiecare să le folosească cum crede de cuviinţă. Documentele pe care le deţin în format electronic sunt în engleză. Garanţia că sunt autentice ar fi urmat să fie probată de publicarea concomitentă a originalului.
La începutul săptămânii publicaţia electronică Hotnews a început să publice aceste documente, însă nu publică şi originalul şi nu dezvăluie sursa care i-a transmis datele. Liviu Avram susţine că o face trunchiat, dar nu contestă autenticitatea lor. El spune că, din ce a citit publicat de Hotnews, documentele sunt identice cu cele cuprinse în fondul de documente pe care Adevărul îl deţine.
Făr