Adrian Porumboiu ştie de ce echipa naţională a Bosniei a reuşit să ne fie superioară la toate capitolele. Patronul lui FC Vaslui nu a insistat pe diferenţa de valoare a celor loturi, dar a punctat că pregătirea psihică a adversarilor noştri a făcut diferenţa în teren.
"Bosnia ne-a dat o lecţie pe care nu ştiu dacă trebuia să o mai primim. Parcă jucau pentru trei drapele, trei imnuri, a fost o diferenţă colosală de atitudine. Ambiţia şi dăruirea sunt peste orice fel de pregătire", a declarat Porumboiu.
Fostul arbitru al României îndeamnă la răbdare şi speranţă. În viziunea sa, demiterea selecţionerului nu este o soluţie. "Dacă e o mică şansă să ne calificăm, e firesc să speri la ea. Lucescu are dreptate, patriotismul jucătorilor din teren a lipsit. După mine, Răzvan ar trebui să ducă la capăt această campanie. Mircea Sandu vă răspunde cel mai bine la întrebarea demiterii selecţionerului", a spus oficialul vasluian.
O singură observaţie a ţinut Porumboiu să-i facă lui Răzvan Lucescu, netitularizarea lui Gabi Mureşan. Declaraţia vine după ce selecţionerul a acuzat echipele româneşti că joacă prea direct, tactică ce duce la eliminarea mijlocaşilor care să ştie să menţină posesia. "Gabi Mureşan era singurul care a avea puterea să se bată şi să se ia la trântă cu bosniacii. Nu înţeleg de ce insistă Lucescu cu Florescu, un jucător care nu aduce nimic nou naţionalei", a încheiat Adrian Porumboiu la sport.ro.
În această seară, Naționala României își joacă ultima șansă de calificare la Euro 2012, într-un meci contra Luxemburgului, transmis în direct de TVR 1 începând de la ora 20:45.