Proiectul de hotărâre care vizează investiţia Primăriei este supus la vot în această seară, în şedinţa CL. Banii vor fi luaţi din împrumutul de 25 de milioane de lei contractat de Primărie la Banca Ţiriac pentru repararea străzilor.
În proiectul iniţiat de Primărie este vorba de amenajarea de sensuri giratorii în intersecţia dintre străzile Vâlcele - Anghel Saligny - Coteşti - Gh. Asachi şi D. Golescu, intersecţia dintre bulevardul Independenţei şi strada Republicii şi cea dintre Independenţei şi strada Mărăşeşti.
Un singur sens giratoriu va costa municipalitatea Focşani 955.000 de lei. Este vorba de cel din intersecţia bulevardului Independenţei cu strada Mărăşeşti care a fost deja construit provizoriu, odată cu asfaltarea intersecţiei în urmă cu doar două luni.
Lucrările de atunci au fost achitate de SC Vega 93 Galaţi din cei 15.000 de euro pe care i-a primit de la municipalitate pentru finalizarea asfaltării pe bulevardul Independenţei.
Banii se duc pe spaţii verzi şi borduri, spune primarul municipiului, Decebal Bacinschi. „Sunt sensuri giratorii cu spaţii verzi, cu borduri, cu delimitatoare. Tot ce trebuie", declară edilul.
Întregul proiect a fost întocmit de o companie din capitală, SC Project Proiect SRL.
Preţul de 2.100.000 de lei pentru amenajarea celor trei sensuri giratorii poate fi catalogat drept unul exorbitant. Atfel de lucrări au fost realizate în Galaţi cu doar 80.000 de lei, iar la Buzău cu 900.000 de lei.
Mizează pe ignoranţa populaţiei
Primarul municipiului, Decebal Bacinschi mizează însă pe ignoranţa plătitorilor de taxe şi impozite ce plătesc şi rambursarea creditului făcut de Primărie.
„Cine poate spune dacă este mult sau puţin? O firmă de specialitate care a făcut proiectul a stabilit exact ce trebuie. De unde să ştim noi dacă este mult sau puţin?", ne-a declarat edilul, inginer - constructo