Viitorul incert al programului guvernamental a determinat mai multe instituţii de credit să lanseze noi împrumuturi sau să le adapteze pe cele din oferta curentă la condiţii similare cu „Prima Casă“. Alternativele la „Prima Casă“ au dobânzi mai mari, dar şi un avans minim mai consistent, însă nu implică obligativitatea de a nu mai deţine o altă locuinţă.
Plafonul de garanţii de 200 de milioane de euro alocat de stat în cadrul programului „Prima Casă 3" a fost deja consumat în proporţie de peste 50%, iar reprezentanţii Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM spun că nu va mai trece mult timp până când acesta va fi epuizat în totalitate. Mai mult, Raiffeisen Bank şi CEC Bank au anunţat că au terminat garanţiile acordate de stat pentru acest tip de credite.
Pentru că viitorul programului guvernamental rămâne incert, băncile au lansat noi împrumuturi sau le-au adaptat pe cele din oferta curentă astfel încât o parte dintre românii care doreau să-şi cumpere o locuinţă să poată fi finanţaţi prin astfel de produse. „Dacă am un produs garantat 100% de stat este simplu.
Dacă am un produs garantat în proporţie de 50% de stat, atunci băncile au norme proprii, aprobate de BNR. Cred că or să apară bănci cu oferte similare proprii", a declarat ieri Steven van Groningen, preşedintele Raiffeisen Bank. Deşi băncile promovează aceste produse ca fiind alternative la „Prima Casă", condiţiile „similare" fac diferenţa. Costurile sunt uşor mai mari, iar avansul minim cerut este şi el mai consistent.
Cost şi avans mai mari
Odată cu epuizarea plafonului de garanţii, Raiffeisen Bank a anunţat că a lansat un credit promoţional pentru cei care au depus deja documentaţiile de credit „Prima Casă" şi nu se mai califică pentru plafonul alocat de stat, dar şi pentru cei interesaţi de cumpărarea primei locuinţe. „Rămânem fideli principiului