Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reportaj în exclusivitate cu deţinuţii brăileni care au jucat în filmul "câştigător", "Eu când vreau să fluier, fluier!"

Publicat in Adevarul, marți 29 martie 2011 ·

Marele învingător al Galei Premiilor Gopo 2011 a fost filmul "Eu când vreau să fluier, fluier", care a primit 7 trofee, printre care şi pentru "Cel mai bun Film", "Cea mai bună Regie" - Florin Şerban, "Cea mai buna actriţă într-un rol secundar" - Clara Voda, "Cel mai bun Film de Debut" şi "Premiul Publicului".

Vedeţi mai jos povestea a doi dintre deţinuţii care au jucat în film, deţinuţi încarceraţi la Penitenciarul pentru Minori şi Tineret, de la Tichileşti- Brăila.

Găgenel Şerban Ţicu, de 21 de ani, alis Nepotul, şi Constantin Mihai Ilaşcu, de 20 de ani, din rolul Deţinutului Numărul 4, au devenit „vedete" după ce au jucat în film şi chiar s-au obrăznicit, spun cadrele închisorii. Sunt nemulţumiţi fiindcă au ratat recepţia de după premieră. Povestesc cum a rămas producătorul cu platoul de prăjituri în braţe, pe când ei erau urcaţi cu „mascaţii" în maşină cu destinaţia Jilava, via Tichileşti.

„Am ieşit în curte, când au venit supraveghetorii şi ne-au zis să stingem ţigările şi să venim cu ei. Am crezut că mergem la prăjitură şi suc. Dar, de unde?! Când se bea şampania, noi eram la puşcărie deja", ne-a povestit Ilaşcu.

„Am trăit trei zile"

„Am rămas cu pozele şi amintirile. Şi cu prietenii. Am trăit. Timp de trei zile. Eu atât am jucat. Am fost natural, am făcut ceea ce fac de obicei în puşcărie. Nu m-am chinuit deloc", povesteşte Găgenel Şerban Ţicu.

Cea mai „faină" fază a fost- adaugă Ţicu- atunci când i-a dat o palmă lui Silviu peste fund. „Şi i-am zis: De azi eşti bulangiul meu! Eu apar în multe scene din film deşi am fost doar trei zile la filmări. Ne-au pus să ne batem, să-i „primim" pe cei noi. Să facem ceea ce facem noi aici. Adică, dacă vine unul nou, haţ! Ia, arată, ce ai? Haine?! Ţigări?! Cuţite? Dacă n-are, la chiuvetă. Să spele. Uite ce adidaşi am?! ", spune Ţicu, arătându-ne „Pumel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 53 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 9 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°