Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionuţ Costea, EximBank: Vom asista la accelerarea atragerii fondurilor europene

Publicat in Bursa, miercuri 30 martie 2011 ·

Exporturile au înregistrat o creştere importantă anul trecut, în special cele pe care ţara noastră le-a derulat cu parteneri din statele din afara Uniunii Europene, ne-a declarat Ionuţ Costea, preşedintele EximBank, într-un interviu. Chiar dacă segmentul schimburilor comerciale va urma un trend ascendent în acest an, preşedintele EximBank este de părere că acesta nu va putea să antreneze singur creşterea economică, din cauza ponderii destul de reduse în produsul intern brut (PIB), de 30%. În schimb, creşterea economică poate veni din atragerea şi utilizarea fondurilor europene, ca sursă de investiţii. În acest sens, Ionuţ Costea este optimist şi crede că din acest an vom asista cu adevărat la o accelerare a atragerii fondurilor europene.

Reporter: Cum caracterizaţi primul trimestru al acestui an?

Ionuţ Costea: Datele statistice privind evoluţia economiei din ultimul trimestru al anului trecut, când s-a înregistrat o uşoară creştere economică, şi semnalele pe care le primim din partea mediului de afaceri ne determină să fim optimişti în privinţa evoluţiei economiei în primele trei luni ale acestui an şi pentru întregul an. Cred că 2011 va fi un an în care PIB va ieşi din zona negativă.

Reporter: Potrivit datelor INS, exporturile au crescut în ianuarie 2011 cu 51,8% faţă de luna ianuarie din 2010. Care credeţi că au fost motivele pentru care exporturile au crescut?

Ionuţ Costea: Dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat în ultimii doi ani în economie, nu putem să nu remarcăm faptul că exportul a constituit singurul segment economic care a mers "contra curentului". Există mai mulţi factori care au contribuit la această evoluţie. Pe de o parte, ieşirea treptată din recesiune a pieţelor europene, unde se plasează principalii parteneri externi ai companiilor româneşti, a determinat o revenire la nivelul cererii. Apoi, a existat o stabilizare a c

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum 47 minute
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 22 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum o ora
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°